Demult, când eram printr-a doișpea, stăteam în Motru și trebuia să mă rog de tata o oră doar ca să-mi dea mașina până la piață, nu prea aveam unde să merg. Cu gagicile mai ales. Acum, când văd că mulți dintre prietenii mei, deși plecați de ani de zile din oraș, au rămas sau au ajuns tot cu fete din Motru, încerc să nu fiu atât de dur cu ei și să-mi spun că la Motru există dragoste adevărată. Cumva, ca prin minune, toate sufletele pereche s-au născut în același oraș și orice căutare în restul țării sau chiar în restul lumii devine astfel o pierdere de vreme, pentru că, din tot amarul de 7 miliarde de oameni, cei mai buni unii pentru ceilalți se găsesc tot într-un grupuleț de 10.000. Ținând cont că n-ai nici un loc măcar decent unde să duci o fată la Motru, bănuiesc că chiar trebuie să te iubească, de totuși iese cu tine. Sau poate doar n-are de ales.

De fapt, mai mergeam la Motru-n vale. Adică la râu. Un râu urât și poluat, de câmpie, traversat de un pod neterminat sau poate prea terminat, nu-mi dau seama, cert e că era format din schele și, fiind destul de înalt, trebuia să ai puțin curaj și puțin simț al echilibrului ca să-l traversezi în siguranță. Pe partea cealaltă era o pădure. Acolo puteai să faci sex. Cred. Eu nu făceam sex în liceu, că nu știam cum se face. Noaptea era mai frumos, că erau stele. Cel puțin la Motru se văd stelele, nu ca la București. Și eram odată cu o tipă cu pantaloni albi, iar eu fiind mai papagal i-am zis că stau eu pe iarbă și ea poate să stea la mine-n poală, ca să nu și-i murdărească. Tipa era cu vreo doi ani mai mică, dar mi-amintesc că, în timp ce eu mă uitam la stele, ea se uita razant, pe deasupra spicelor, înspre luminile orașului, și-a oftat și-a zis ce eu gândisem dintotdeauna:

-         Nu ți-e ciudă că suntem tineri și n-avem unde să mergem în orașul ăsta? E atât de urât…

Normal că mi-era ciudă. Da’ nu puteam să-i zic că mi-e ciudă și gata. Trebuia să fiu mai creativ. Și cum văzusem de curând Badlands și mi se păruse foarte frumos, i-am zis:

-         Nu e urât dacă ai imaginație. Eu văd frumos cele mai urâte lucruri. Pentru mine orice priveliște din Motru e ca dintr-un film al lui Terrence Malick.

Ea s-a uitat un pic ciudat la mine, a zâmbit, mi-a trecut mâna prin păr și, uitându-se într-un punct fix, pe lângă urechea mea dreaptă, a zis:

-         Atunci să stea Terrence Malick aici, mai dă-l în ***** mă-sii! Abia aștept să plecăm. (va urma)