Toți gorjenii trebuie să plătească apa de ploaie. Toader Pasti: E lege!

Situație de neînțeles în județul Gorj, unde toate primăriile ar putea fi puse să plătească apa de ploaie retroactiv. Primăriile Târgu Jiu și Țicleni au fost deja notificate. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADIA a anunțat autoritățile că a calculat cât ar costa apa pluvială preluată de canalizare tot anul trecut. După o formulă complicată, a calculat că numai târgujienii trebuie să plătească aproape 900 de mii de lei pentru ploaia căzută anul trecut.

Notificarea transmisă de ADIA poartă semnătura noului șef – Cristian Toader Pasti. “Pentru UAT Târgu Jiu, luând în calcul o suprafață estimată de 1532306,24 mp, aplicând formula de calcul, rezultă o valoare de 885.247,45 lei, contravaloare apă meteorică aferentă anului 2018”, se arată într-o adresă ce a ajuns la Primăria Târgu Jiu.

Primarul Marcel Romanescu nu concepe să plătească pentru apa de ploaie. În plus, este luată în calcul întreaga suprafață a municipiului, inclusiv cartierele unde nu există nici măcar un centimetru de canalizare: “Am trăit să o văd și pe asta! Aparegio vrea să factureze și apa de ploaie de pe câmpurile și dealurile orașului, în toate zonele în care nu există canalizare. ADIA a trimis primăriei o adresă prin care anunță că la calculul pentru tariful la canalizare urmează să se ia în considerare întreaga suprafață a municipiului Târgu Jiu, adică 1532306,24 metri pătrați, cu tot cu dealuri și câmpii, cu tot cu cartiere precum Romanești, Ursați, Preajba, și alte zone în care nu există nici măcar un metru de canalizare. Așa sunt puși la plată cetățenii municipiului Târgu Jiu, cei care zilele acestea au avut de suferit din cauza canalizării înfundate sau din cauza lipsei acesteia”.

Merge în instanță

Chiar dacă nu este vorba decât de o simulare în primă fază, primarul Romanescu a anunțat că nu va accepta la plată o astfel de factură și va ataca decizia ADIA în instanță. „Banii ajung în salariile grase ale aparatului supradimensionat, format din apropiați ai PSD, al Aparegio. Am anunțat deja că nu voi accepta așa ceva. Primăria Municipiului Târgu Jiu va ataca în instanță orice tentativă de mărire a acestor tarife la apă și canalizare. Oricum cetățenii plătesc mult prea mult, în condițiile în care municipiul are foarte multe probleme atât în ceea ce privește alimentarea cu apă, cât și în privința canalizării”, a precizat Romanescu după ce a subliniat că „probabil cei de la Aparegio se bucură când se inundă casele și curțile oamenilor, că așa câștigă bani mai mulți”.

În replică, șeful ADIA Gorj, Cristian Toader-Pasti, a transmis că totul este o simulare. În plus, toate primăriile trebuie să plătească apa de ploaie pentru că... așa spune legea. “În adunările generale ale ADIA Gorj, primarii, împreună cu operatorul, au început discuţiile pentru că există lege care obligă autorităţile publice locale, respectiv primăriile, să plătească pentru apa meteorică care intră în staţiile de tratare. Acolo este tratată, folosindu-se compuşi chimici, forţă de muncă, curent electric, toate astea implică costuri care trebuie plătite. Este pe lege şi trebuia plătită mai demult. În ultima AGA, la care domnul Marcel Romanescu nu a participat, dar a participat domnul Aurel Popescu, care este delegatul Primăriei Târgu Jiu în ADIA Gorj, desemnat de CL Târgu Jiu, au votat în unanimitate ca, în luna mai, eu să renegociez cu primăriile suprafaţa de teren de pe care apa merge în staţiile de tratare, că nu de peste tot apa ajunge în staţia de tratare”, a explicat Pasti.

Fiecare primărie a fost notificată. Toate trebuie să vină cu lămuriri până la finalul acestei luni, iar, de luna viitoare, vor plăti și apa pluvială.

„Inițial, primăriile au trimis nişte suprafeţe de teren fără a analiza foarte bine fenomenul. Aplicându-se cantitatea de apă transmisă de ANM Craiova, cu coeficientul aprobat de ADIA, ieşeau nişte sume extraordinar de mari. Primarii au înţeles că trebuie să plătească, dar trebuie să corectăm aceste suprafeţe având la ora actuală aprobat coeficientul, având preţul de apă meteorică aprobat de Autoritatea Naţională şi am zis să corectăm aceste suprafeţe. Am făcut o simulare în funcţie de fiecare suprafaţă de teren transmisă de fiecare UAT, am făcut simularea să înţeleagă cam ce sumă de bani ar trebui să plătească. Această simulare a avut rolul de a-i conştientiza să-şi calculeze foarte bine suprafeţele de teren de pe care apa ajunge în staţia de tratare. Până la sfârşitul lunii mai, aşteptăm suprafeţele rectificate, iar din luna iulie să se înceapă facturarea apei pluviale care intră în staţiile de epurare. Nicidecum nu am solicitat retroactiv, nu am solicitat ceva ce nu e legal. Am solicitat ceea ce este legal, iar dacă cineva va refuza să plătească această apă meteorică e pe răspundere personală pentru că poate fi verificată oricând de Curtea de Conturi”, a fost mesajul șefului ADIA.

Vizualizări: 4,705

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: