Toți parlamentarii USR demisionează. Motivul!

Toți parlamentarii USR își vor prezenta marți demisia pentru a nu beneficia de pensii speciale. USR are 38 de parlamentari: 25 de deputați și 13 senatori.

"Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiți din această țară. Să reprezinți voința populară este o onoare, nu o corvoadă. Pe agenda Parlamentului este deja de patru ani un proiect de lege al USR care urmărește eliminarea acestor pensii. Patru ani de zile în care niciodată nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru. Niciodată. Dar, pentru că am promis oamenilor că parlamentarii USR nu vor beneficia de ele, parlamentarii USR depun demisiile înainte de finalul acestui mandat", a transmis Radu Miruță, candidatul Alianței USR PLUS la Camera Deputaților.


USR PLUS va face din eliminarea pensiilor speciale condiție esențială pentru participarea la orice coaliție de guvernare, a mai spus Miruță.

Programul de guvernare prezentat de USR-PLUS prevede eliminarea pensiilor speciale și calcularea tuturor pensiilor după același sistem. „Egalitatea românilor în fața pensiei înseamnă la contribuție egală, pensie egală. Eliminarea tuturor pensiilor speciale și recalcularea lor, în cazul categoriilor profesionale (exemplu: militari) care nu au avut contribuții, pe baza unei contribuții implicite la veniturile pe care le-au avut de la Stat. În cazul în care unele nu se pot elimina, se va aplica impozitarea cu 90% a tuturor pensiilor speciale peste pragul de cinci pensii minime cumulate”, se arată în programul de guvernare propus de USR-PLUS.

Vizualizări: 3,410

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: