Traficant gorjean de mercur, dispărut din ţară

Procurorii gorjeni au finalizat acum o anchetă care vizează doi bărbaţi implicaţi în vânzarea unei cantităţi de mercur, unul dintre ei plecând din România imediat cum a fost prins şi implicat în această anchetă. Gheorghe Valeriu Văduva şi Silviu Dragoş Miu sunt cei doi inculpaţi din acest dosar, ei fiind prinşi vara trecută în timp ce încercau să vândă într-un bar din Iezureni aproape trei kilograme de mercur. Primul este cel care a plecat din ţară imediat după ce oamenii legii au considerat că pot continua ancheta cu el în stare de libertate. Celălalt suspect a avut declaraţii contradictorii pe parcursul cercetărilor, el recunoscând şi negând faptele de care era acuzat, derutându-i, în timp, pe anchetatori. În rechizitoriul înaintat Tribunalului Gorj se menţionează că Văduva şi Miu lucrau vara trecută la reabilitarea şcolii din Leleşti, ei furând mercurul dintr-o sală de curs, evident laboratorul de chimie, acolo unde elevii şi profesorii foloseau cantitatea respectivă ca material didactic. Cei doi au crezut că fac rost de un ban în plus, însă primul cumpărător care le-a ieşit în cale s-a dovedit a fi un poliţist.

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: