Acoperişul unei case lovite de trăsnet a făcut 5 victime
Furtuna de miercuri seara a băgat în spital cinci persoane! Acoperişul unei case s-a prăbuşit peste ei după ce a fost lovit de un trăsnet. Una dintre victime, o femeie de 47 de ani a fost grav rănită la cap, restul suferind răni uşoare şi sunt în afara oricărui pericol. Nenorocirea a avut loc la marginea Municipiului Târgu Jiu pe strada pe strada Luncilor.
Cele cinci persoane, trei bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 23 şi 50 de ani, se întorceau de la câmp, dintr-o dată a început să plouă cu tunete şi fulgere, s-au adăpostit sub streşina unei case aflată în construcţie. Din cauza furtunii acoperişul casei s-a prăbuşit peste ei, oamenii spun că a fost lovit de un trăsnet. „Ne-am băgat şi noi să ne ferim de ploaie, a fulgerat o dată şi de atunci nu mai ştim nimic, ne-am trezit la spital”, a spus Andreea Dan de 23 de ani, una dintre victime. Localnicii din zonă au văzut nenorocirea şi au anunţat salvarea. „Am văzut o lumină puternică şi am ieşit să văd ce se întâmplă, acoperişul căzuse şi îi lovise pe toţi. Au ieşit şi vecinii şi am anunţat salvarea”, a spus unul dintre localnicii din zona în care s-a produs nenorocirea.
Medicii au ajuns imediat la faţa locului, au acordat primele îngrijiri medicale, iar victimele sunt în afara oricărui pericol. „Trăsnetul nu a fost direct asupra lor, s-a produs câmpul acela electromagnetic care i-a aruncat. Toţi au suferit contuzii minore, o singură persoană este cu traumatism cranian, cu o plagă contuză”, a precizat Elena Oprea, medic Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Jiu. Cu toţii au rămas sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu.