Traficanţi de persoane din Turcineşti, în arest

Trei persoane, suspectate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurori D.I.I.C.O.T. că au constituit un grup infracţional în scopul de a recruta, transporta şi trafica tinere în vederea practicării prostituţiei, au fost arestate preventiv.

La data de 16 martie a.c., ofiţerii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, cu sprijinul poliţiştilor şi luptătorilor S.I.R. din cadrul I.P.J. Gorj şi al poliţiştilor din cadrul I.P.J. Bihor, beneficiind de suportul de specialitate al S.I.P.I. Gorj şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale, au prins în flagrant, în punctul de trecere al frontierei Borş, pe cei patru membri ai grupării.

Suspecţii, trei bărbaţi şi o femeie, identificaţi ca fiind C.C.I., de 36 ani şi S.I.A., de 26 ani, ambii din comuna Turcineşti, judeţul Gorj, M.S., de 30 ani, din comuna Havîrna, judeţul Botoşani şi D.D.M., de 37 ani, din oraşul Petrila, judeţul Hunedoara, au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să scoată din ţară, în scopul exploatării sexuale, o tânără de 29 de ani, din judeţul Botoşani, pe care au convins-o să îi însoţească în Italia, unde i-au promis un loc de muncă, la o unitate sanitară sau să îngrijească de bătrâni.

Din probatoriul administrat până la acest moment s-a constatat că cei patru suspecţi au constituit un grup infracţional care, în perioada iunie 2011 - 16 martie 2012, au recrutat, transportat şi traficat mai multe tinere în scopul practicării prostituţiei. De asemenea, suspecta D.D.M., începând cu luna iunie 2011, şi-a procurat mijloacele de existenţă în Italia, practicând în acest scop raporturi sexuale contra cost cu diferite persoane, activitate la care a fost îndemnată de către suspectul C.C.I..

La data de 17 martie a.c., s-a dispus reţinerea suspecţilor pe timp de 24 de ore, C.C.I. şi M.S. fiind suspectaţi de comiterea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de persoane şi proxenetism, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalităţii organizate, art.12 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi art. 329 din Codul penal, D.D.M., de săvârşirea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de persoane şi prostituţie, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalităţii organizate, art.12 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi art. 328 din Codul penal, iar S.I.A. de comiterea infracţiunii de trafic de persoane

Faţă de suspectul S.I.A. a fost dispusă de către procurorul de caz măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

La aceeaşi dată, Tribunalul Gorj a admis propunerea de arestare preventivă formulată şi a emis împotriva suspecţilor C.C.I., M.S. şi D.D.M. mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Cei trei suspecţi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: