Traficul pe DN 66, restricţionat de astăzi până-n toamnă

Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic căîn perioada 17.03.2014 – 30.09.2014, circulaţia rutieră pe DN 66, pe sectorul cuprins între km 83+030 - km 92+150, Iezureni – Bumbeşti Jiu, va fi închisă pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 t. Variantă de ocolire este pe ruta Curtişoara – Tetila.

Alte restricţii sunt anunţate pentru sectorul de drum Bumbeşti Jiu – Petroşani, unde începând de astăzi, pe timp de zi, se poate circula doar o oră şi jumătate. Restricţiile sunt valabile până pe 15 iunie. Potrivit CNADNR, circulaţia rutieră pe DN 66, pe sectorul cuprins între km 93+500 - km 126+000, Bumbeşti Jiu-Petroşani, va fi închisă, în fiecare zi, de luni până sâmbătă, în intervalele orare 06:00 – 12:00 si 14:30 – 20:30. În ziua de duminică si în afara intervalelor orare menţionate anterior, traficul rutier se va desfăşura restricţionat din cauza lucrărilor de reabilitate executate pe acest sector de drum.

În zilele în care circulaţia este închisă, traficul rutier se va desfăşura pe următoarele variante de ocolire: DN 67, km 83+100 (Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea) – DN 7, km 170+752 (Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş - Simeria) – DN 66, km 210+555 (Simeria - Haţeg - Petroşani); DN 67, km 83+100 (Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin) – DN 6, km 337+825 (Drobeta Turnu Severin – Orşova - Caransebeş) – DN 68, km 5+300 (Caransebeş - Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg - Petroşani);  DN 66, km 83+100 (Târgu Jiu - Filiaşi) – DN 6, 264+995 km (Filiaşi – Strehaia – Drobeta Turnu Severin – Orşova - Caransebeş) – DN 68, km 0+000 (Caransebeş - Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg - Petroşani).

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: