Tragere perfectă pentru Pandurii

Or avea ei ghinion în ultimele meciuri, dar Pandurii au noroc din plin la tragerile la sorţi. Trupa lui Grigoraş a avut parte de sorţi perfecţi la extragerea optimilor din Cupa României. Vor juca pe teren propriu cu FC Braşov şi au astfel prima şansă la calificarea în sferturi.

La extragerea de ieri, pandurii au răsuflat repede uşuraţi. Au scăpat din prima de „greii” Rapid, Dinamo sau Steaua dar gorjenii aveau o dorinţă clară. Să joace pe teren propriu în optimi iar mâna norocoasă a lui Adalbert Kassai le-a făcut pe plac. Pandurii au fost extraşi penultimii din urmă şi vor juca la Târgu Jiu contra celor de la FC Braşov pe care i-au învins în urmă cu 2 luni chiar pe teren propriu cu 2 la 1. „Am presimţit că vom întâlni Braşovul. Ne-am dorit în primul rând să jucăm acasă, în faţa publicului nostru pentru că şi jucătorii au început să simtă din ce în ce mai mult aportul suporterilor”, a spus imediat după tragere preşedintele executiv Eugen Pârvulescu, prezent la faţa locului.

„Nu suntem învingători dinainte”!

Cel mai important pentru panduri era să joace meciul din optimi pe teren propriu. Apoi să evite una din echipele mari din liga întâi. Ambele dorinţe au fost îndeplinite iar gorjenii au fost programaţi să joace acasă cu o echipă pe care au învins-o în etapa a doua. Atunci Pandurii treceau de FC Braşov cu 2 la 1, prin dubla bosniacului Vranjes. Având în vedere că „stegarii” nu trec printr-o situaţia grozavă în campionat, ar putea neglija Cupa. În plus, pandurii sunt hotărâţi să meargă cât mai sus în această competiţie. Toate aceste ingrediente ar putea crea impresia că trupa lui Grigoraş e ca şi calificată în sferturi. Antrenorul pandurilor are însă suficientă experienţă ca să ştie că lucrurile nu stau chiar aşa. „Nu-mi convine tragerea la sorţi decât după ce se termină jocul. De ce- Pentru că acum toată lumea o să spună că jucăm pe teren propriu, jucăm cu FC Braşov, un adversar pe care l-am învins deja şi o să creadă că suntem ca şi calificaţi. Trebuie să recunosc, tragerea a fost una bună pentru noi dar în niciun caz nu vreau ca această stare de spirit, cum că am fi deja învingători, să se transmită şi în rândul jucătorilor. S-au văzut şi surprize mult mai mari în Cupă, echipe mai mari ca noi care au fost eliminate deci nimic nu e jucat dinainte. Pentru faptul că jucăm acasă suntem favoriţi dar acest avantaj poate fi uşor întors împotriva noastră”, e convins Grigoraş care vrea să depăşească cea mai bună performanţă a pandurilor din Cupă, adică semifinala din 2007, pierdută în faţa Rapidului la Timişoara. „Cupa e un obiectiv pentru noi, vrem să ajungem până în finală!”, spune ferm şi căpitanul Pintilii.

„Nici nu se pune problema să nu tratăm serios competiţia. Nu vă luaţi după meciul cu Vişina Nouă în care am folosit mai multe rezerve dar era totuşi o diferenţă de valoare între liga întâi şi liga a treia. Tratăm Cupa foarte serios, vrem să mergem meci după meci, să ajungem cât mai sus, până la finală dacă se poate”

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

„Bucuria noastră, pentru că am căzut cu Braşovul în cupă, este de 50%. Abia după ce vom învinge şi ne vom califica în sferturi va fi de 100%. Este un duel echilibrat, dar cred că ne vom califica în sferturi şi de aici înainte ne dorim un parcurs cât mai lung în această competiţie”

Eugen Pârvulescu, preşedinte Pandurii

Programul optimilor Cupei României:

CS Otopeni – Rapid                                 FC Vaslui – Dunărea Galaţi

Poli Timişoara – Steaua                           Dinamo – Gaz Metan Severin

Gaz Metan Mediaş – Astra II Giurgiu    Oţelul – FCM Tg Mureş

Astra – Petrolul                                        Pandurii – FC Braşov

Între 25 şi 27 octombrie se vor disputa meciurile din optimi, programul urmând a fi definitivat de televiziunea care va transmite partidele

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: