Transloc se confruntă cu scăderea cifrei de afaceri

Societatea care asigură transportul târgujienilor nu va mai achiziţiona niciun mijloc de transport până la finele acestui an. Deşi directorul societăţii Transloc, Vasile Căilean, anunţa la începutul acestui an că în 2011 vor fi cumpărate zece mijloace de transport ultramoderne, criza le-a dat planurile peste cap. Cifra de afaceri a societăţii a scăzut în primele şase luni ale anului cu trei miliarde lei vechi deoarece numărul călătorilor a scăzut considerabil.

Societatea Transloc a renunţat la cele zece mijloace de transport pe care avea de gând să le achiziţioneze până la finele acestui an. Conform unui anunţ făcut în luna aprilie de directorul Vasile Căilean, acestea ofereau facilităţi pentru persoanele cu handicap şi erau dotate cu sisteme de recuperare a energiei, sisteme de încălzire şi ventilaţie. La ora actuală parcul auto Transloc numără 17 troleibuze şi 22 de autobuze sunt în stare de funcţionare.

„Nu le-am mai achiziţionat anul acesta pentru că din cauza acestei crize financiare nu ne putem permite să cumpărăm aceste mijloace de transport. Cumpărarea mijloacelor de transport pe care ni le-am propus nu o făceam pentru că actualele mijloace nu sunt funcţionale, ci pentru că acelea oferă nişte costuri mult mai mici”, spune Vasile Căilean, directorul Transloc Târgu Jiu.

Cifra de afaceri, în scădere

Căilean a mai declarat că în primele şase luni ale lui 2011 cifra de afaceri a societăţii pe care o reprezintă a scăzut considerabil. „În primele şase luni cifra noastră de afaceri a scăzut cu trei miliarde lei vechi, adică cu o medie lunară de 500 milioane lei. Am constatat pe primele şase luni ale acestui an că numărul de călători care folosesc mijloacele de transport a scăzut. Principala cauză este sărăcia. Datorită sărăciei mulţi oameni preferă să meargă pe jos şi să rămână cu trei lei în buzunar cu care să îşi cumpere pâine”, afirmă acesta. În acelaşi timp societatea a reuşit să reducă din costuri cu 3.200.000.000 lei vechi pentru că reviziile şi reparaţiile se fac în atelier, iar toate piesele se achiziţionează direct de la producător. „De asemenea, am făcut o armonizare a programului de circulaţie, astfel evitând costurile în plus. Am luat în considerare că în anumite perioade a fost mai ieftină energia decât motorina”, mai explică directorul Transloc. De asemenea, tot timpul se încearcă să ţinerea în balanţă a scăderii veniturilor cu scăderea cheltuielilor. „Nu avem intenţia să ridicăm preţul biletelor. De asemenea, toate traseele din 2010 sunt şi în 2011”, mai spune acesta.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: