Trec testul şi în Regie ?

Pandurii au trecut cu brio cele 3 teste consecutive de pe teren propriu. Punctaj maxim au scos gorjenii din duelurile cu Medias si Cluj si au obtinut si calificarea in sferturile Cupei dupa un meci de infarct cu Brasov. Elevii lui Grigoras trebuie insa sa-si revina repede. Duminica ii asteapta un examen dificil in Regie contra Sportului.

Sportul Studenţesc – Pandurii, duminică ora 14, stadion Regie, DigiSport

Sportul: Popescu – Farmache, Lung, Patriche, Beța – Lungu, Ghețan, Lazăr, Ghinga – Ferfelea, Curelea.       Antrenor: Daniel Timofte.

Pandurii: Mingote – Pleașcă, Rusu, Cardoso, Vlad – Voiculeț, Pintilii, Vranjes – Grigoraș, Lemnaru, Stromajer.       Antrenor: Petre Grigoraș

Studenţii sunt capabili de orice !

Că joacă prost, că joacă bine, pandurii tot câştigă! Cu Mediaş şi Braşov, gorjenii au dezamăgit şi doar cu Clujul le-a ieşit jocul. Rezultatele au fost însă excelente. 3 victorii şi niciun gol primit în seria de foc de pe teren propriu. Cu toate astea, Grigoraş e îngrijorat de jocul mediocru al echipei sale. Acum pandurii sunt în fața examenului din Regie pe care l-au picat în primăvară. Ca și atunci, elevii lui Grigoraș vin după o serie excelentă de rezultate iar Sportul se zbate în zona retrogradării. În primăvară s-au impus însă studenții cu 2 la 1 prin dubla lui Tibi Bălan, ajuns între timp la Steaua. ”Sportul e echipă imprevizibilă, se poate întâmpla orice. Steaua n-a putut să-i bată, cu Târgu Mureș au avut 7-8 ocazii de gol și puteau tranșa meciul în favoarea lor. O echipă care poate oricând să bată pe oricare. Așa a fost tot timpul și așa a rămas, va fi un meci greu dar avem timp să-l pregătim”, spune Grigoraș.

Lipsesc piese grele

Fără Chiricheş dar mai ales fără căpitanul Pintilii, Pandurii pare o corabie pierdută. Numai ultimul are şanse să joace duminică în Regie contra Sportului, asta dacă se reface după o accidentare. În plus şi căpitanul din Cupă, ivorianul Viera, e suspendat astfel că gorjenii vor avea de suferit. ”Ne prinde într-o situație delicată meciul acesta. Lipsindu-ne axul central, ne prinde Sportul la fel ca în returul trecut, fără Chiricheș și fără Pintilii. Ne vom lua totuși măsuri de precauție să nu pățim totuși ca atunci. Va fi foarte greu cu Sportul, e echipă extrem de incomodă, cu câțiva jucători foarte valoroși. Dacă ne comportăm acolo cum ne-am prezentat în Cupă, este clar că victoria nu poate să fie decât a lor. Dar sper ca această palmă primită, trebuie să respecţi fotbalul ca să te respecte pe tine, sper să fie învăţătură de minte şi duminică cu Sportul să ne prezentăm aşa cum ne-am prezentat în majoritatea meciurilor din campionat, adică foarte bine”, a concluzionat Grigoraş.

”Sper să ne calificăm cât mai departe în Cupa României, ne gândim la asta, tratăm serios această competiţie. Aş vrea ca în faza următoare să picăm cu Dinamo, pentru că este cea mai în formă echipă a campionatului. Singura mea dorinţă ar fi să evoluăm pe teren propriu”

Petre Grigoraş, la Sport.ro.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: