Trei motreni executaţi silit de UATAA Motru

Trei locuitori din Motru au ajuns la executare silită după ce au înregistrat datorii uriaşe către furnizorul de apă caldă şi căldură din municipiu. Chiar dacă Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apa (UATAA) Motru nu mai furnizează căldură către populaţie începând cu luna aprilie, rata de încasare de la locuitori este la fel sau chiar mai mică. Potrivit directorului unităţii, Ilie Schintee, executorul judecătoresc a început deja executarea silită a bunurilor în cazul a trei dintre rău platnici.

Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apa din Motru merge şi în această perioadă foarte prost în ceea ce priveşte încasările de la populaţie şi şcoli. Chiar dacă directorul UATAA Motru îşi făcuse speranţe că rata de încasare va creşte odată cu venirea primăverii, lucrurile nu stau deloc aşa. Trei motreni au ajuns să fie executaţi silit de uzină după ce nu au achitat nici un leu către furnizor. „Am început la executarea silită a rău platnicilor pentru că nu se mai poate. Am avut destulă răbdare cu ei, au avut timp să plătească eşalonat şi nu au înţeles. De îndată ce în cazul a trei dintre ei avem deja hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, executorul a trecut la treabă. Vor fi executate silit bunurile din apartament. Sunt doar trei dar vor urma şi alţii”, a declarat Ilie Schintee, directorul UATAA Motru.

UATAA riscă şi ea executarea silită

În ceea ce priveşte datoriile pe care le are de recuperat furnizorul de apă caldă şi căldură din Motru, acestea au rămas de ordinul sutelor de miliarde. Peste 116 miliarde are de recuperat numai de la populaţie în timp ce şcolile înregistrează o datorie de 98 de miliarde. Valoarea subvenţiilor acordate de primărie este de 70 de miliarde cei mai puţini bani pe care îi mai are de recuperat fiind de la bugetul de stat, respectiv opt miliarde. În aceste condiţii, Schintee vorbeşte chiar de o executare a UATAA Motru. „Nu îşi plătesc ei datoriile curente dar apoi restanţele, ca să avem şi noi la rândul nostru de unde da. În situaţia asta este posibil să ne bage şi pe noi alţii în executare silită”, a precizat Ilie Schintee.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: