Trei sferturi din fermierii gorjeni au plătit impozitul agricol

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a încasat peste 700.000 de lei din impozitul agricol. Veniturile aduse bugetului statului vor creşte în perioada imediat următoare, întrucât se va trece la sancţionarea fermierilor care nu şi-au plătit impozitul până la data de 15 decembrie.

Aproximativ 2.500 de gorjeni şi-au depus la Fisc declaraţiile pe venitul realizat în agricultură. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, alte sute de fermieri nu şi-au achitat impozitul. „Până la data de 30 decembrie 2013, din impozitul pe veniturile din activităţile agricole, s-a încasat suma de 720.051 de lei, reprezentând 72% din impozitul datorat bugetului consolidat al statului. Contribuabilii au avut posibilitatea să-şi achite impozitul în două tranşe egale: 50% până la data de 25 noiembrie şi 50% până la data de 15 decembrie”, a declarat Luminiţa Penciu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj.

Pentru fermierii care nu şi-au achitat impozitul la termenul scadent se vor aplica dobânzi şi penalităţi de întârziere. „Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, iar nivelul penalităţii de întârziere este de 0,02%”, a mai precizat Luminiţa Penciu. Fermierii care  sustrag de la plata dărilor riscă să fie executaţi silit. De asemenea, cei care nu au depus Declaraţia 221 la timp şi obţin venituri din activităţile agricole sunt pasibili de amenzi cuprinse între 50 şi 500 lei, urmând ca impozitul plătibil să le fie estimat.

IMPOZIT

Pragurile minime pentru care se aplică impozitarea sunt: 2 ha în cazul cerealelor, plante oleaginoase, sfeclă de zahăr sau cartofi; 0,5 ha legume de câmp; 0,2 ha legume în spaţii protejate; leguminoase pentru boabe - până la 1,5 ha; pomi pe rod - până la 1,5 ha; vie pe rod-până la 0,5 ha, flori şi plante ornamentale-până la 0,3 ha. În sectorul zootehnic pragul de impozitare pleacă de la 3 vaci şi tot atâtea bivoliţe, iar regula depunerii declaraţiei se aplică şi pentru efective de peste 50 de oi, 25 de capre, 6 porci, 75 de familii de albine sau 100 de păsări.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: