Trofin rămâne în CE Oltenia. Reorganizare la Resurse Umane!

CE Oltenia anunţă oficial că Valentina Trofin nu mai conduce Direcţia de Resurse Umane a companiei. Direcţia se reorganizează, spune Ion Ruşeţ, şef în cadrul companiei, iar acest proces este coordonat de Sorin Olaru, director adjunct al direcţiei. Trofin nu pleacă din companie, dau asigurări cei din administraţia CE Oltenia, dar nu se ştie, deocamdată, ce post va ocupa aceasta după ce se va încheia procesul de predare-primire a activităţii către noul coordonator al direcţiei.

Reprezentanţii CE Oltenia spun că Directoratul a decis reorganizarea Direcţiei de Resurse Umane şi, implicit, revocarea Valentinei Trofin din fruntea acesteia. "Confirm că a avut loc o şedinţă de Directorat în care s-a luat decizia reorganizării Direcţiei de Resurse Umane. Până la finalizarea reorganizării, activitatea direcţiei este coordonată de domnul director adjunct Olaru, iar doamna Trofin urmează să treacă pe o altă funcție. În cursul săptămânii viitoare va avea o discuție cu domnul director Ciobotărică și va stabili care vor fi noile însărcinări", a spus vineri Ion Ruşeţ, şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia.

Ruşeţ a spus că nu se cunoaşte în ce direcţie, serviciu sau departament va lucra Trofin de aici înainte şi nici dacă va fi sau nu tot pe un post de conducere. „Nu pleacă din complex, numai că direcţia va trece printr-un proces de reorganizare care, probabil, va fi finalizat până la finalul acestui an sau începutul anului viitor. Dânsa este acum în procesul de predare a informaţiilor, atribuţiunilor către domnul director Olaru", a concluzionat Ruşeţ.

Vizualizări: 471

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: