Troupe: „Avem cei mai buni fani din Ligă!”

Porter Troupe a fost salvatorul Energiei Rovinari în meciul cu CSM Bucureşti. Jocul său nu a fost cel mai bun, ratările au exasperat antrenorul şi au nemulţumit spectatorii, dar pe final de joc Troupe s-a dovedit a fi „îngerul salvator” al echipei marcând din a doua aruncare dictată în ultima secundă de joc, după ce pe prima o ratase. „A fost un  final de meci electrizant şi cu mult dramatism”, a spus Troupe după ce s-a încheiat jocul. Americanul a recunoscut că jocul său a fost oscilant şi că a făcut greşeli care puteau costa echipa sa dar pe final a vrut să se revanşeze considerând că a fost destinul său să salveze jocul şi să aducă victoria: „Am fost într-o poziţie bună, dar am ratat primele două aruncări libere. Am vrut mă revanşez şi să le înscriu pe următoarele două. Din păcate am ratat una dar am înscris pe a doua şi astfel am reuşit să câştigăm. Cred că aşa a fost destinul meu  să am ocazia să aduc victoria echipei după ce am ratat”. „Avem cei mai buni fani din Ligă!”, a continuat acesta.  După acest meci decisiv în lupta pentru play-off, Troupe crede mai mult în şansele echipei sale de calificare.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: