UATAA Motru trece la executări silite

Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru a demarat acţiuni în instanţă împotriva datornicilor. Chiar şi aşa, motrenii tot nu au de unde să-şi achite datoriile.

UATAA Motru are de recuperat peste 17 milioane de lei de la asociaţiile de proprietari, agenţi economici şi instituţiile din Motru. Problema este că datoriile asociaţiilor de proprietari se adâncesc de la o lună la alta, iar speranţa  recuperării creanţelor scade. “UATAA Motru are de recuperat creanţe în cuantum de peste 17 milioane de lei, iar în acest sens am demarat o serie de acţiuni în instanţă. Vor fi vizaţi în special cei care au datoriile cele mai mari, inclusiv agenţii comerciali care au datorii către noi. Ştim că va fi foarte greu, dar avem încrederea că prin intermediul executorilor vom reduce din valoarea datoriilor pe care le avem de încasat”, susţine Tatiana Murgilaş, contabil şef de la UATAA Motru.

Ameninţările cu executarea silită nu-i sperie pe motreni. “De unde să plătesc dacă nu am bani. Am datorii de 5 ani, dacă nu am reuşit să le plătesc pană acum, cum să le achit acum când nu mai am nici serviciu”, susţine un motrean.

La rândul său, din cauza neîncasărilor, Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă din Motru are de achitat datorii către SNLO pentru cărbunele cumpărat.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: