UCB scoate la concurs locuri pentru străini

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu va aloca din toamna acestui an peste 150 de locuri pentru cetăţenii străini ce provin din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Cele mai multe, 100 de locuri vor fi destinate studenţilor străini care vor să se înscrie la unul dintre cele 20 de programe acreditate de masterat. De asemenea, pentru studiile de licenţă au fost alocate 55 de locuri. „Începând din acest an universităţile din ţară trebuie să aibă o orientare mai mare spre ţările din Europa şi din afara ei. Acesta este şi motivul pentru care am alocat aceste locuri. Oferta va fi trimisă spre Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care le va trimite spre ambasade, în vederea popularizării”, spune Liviu Neamţu, purtător de cuvânt în cadrul UCB. Până în momentul de faţă, au venit pentru a studia la universitatea din Târgu Jiu doar tineri din Republica Moldova şi din Albania. „Dacă vor fi interesaţi cred că vor veni pe zona studiilor de licenţă”, spune Neamţu. Chiar dacă ar fi atraşi de specializările din cadrul unităţii de învăţământ, studenţii ar trebui să plătească 270 de euro pe lună pentru studii de licenţă şi 300 de euro pentru studii de master. Aceste taxe se aplică la toate universităţile din ţară pentru cetăţenii care vin să studieze în România pe cont propriu. De asemenea, aceştia trebuie să mai scoată din buzunar 150 de euro pe lună pentru o cameră cu un singur pat, 100 de euro pentru o cameră cu două paturi sau 75 de euro dacă vor să doarmă într-o cameră cu trei paturi. Conform criteriilor de admitere, la interviul organizat limba română va avea o pondere de 90%, iar media examenului de finalizare de studii va avea o pondere de 10%.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: