Un bătăuş fugar, prins de poliţişti

Un bărbat implicat în scandalul produs la data de 21.12.2010, orele 00:50, într-un bar din satul Bolboşi, care se sustrăgea cercetărilor, a fost identificat şi reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale.

În ziua de 27.12.2010, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au identificat şi cercetat pe Nicolae D.C., de 19 ani, din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj, care în noaptea de 21 decembrie 2010 a participat la un scandal într-un local pe raza comunei Bolboşi, judeţul Gorj. Opt persoane au fost atunci reţinute de poliţişti.

Suspectul, care se sustrăgea cercetărilor, a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Gorj, urmând ca astăzi, 28.12.2010, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe.

Vizualizări: 45

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: