Un nou centru de recuperare la Suseni

Activitatea Complexului de Îngrijire şi Asistenţă Suseni se reorganizează. La nivelul complexului vor funcţiona două servicii rezidenţiale: Centrul de recuperare şi reabilitare şi Centrul de îngrijire şi asistenţă. Dintre cei 90 de asistaţi ai complexului vor fi selectate 25 de persoane cu handicap pentru a beneficia de serviciile Centrului de reabilitare şi recuperare. Contribuţia lunară a asistaţilor, începând cu acest an, este de 605 lei.

Un nou serviciu rezidenţial, “Centrul de recuperare şi reabilitare”, va fi înfiinţat în cadrul Complexului de Îngrijire şi Asistenţă Suseni. Iniţial pentru acest serviciu rezidenţial, se intenţiona, în urmă cu doi ani, realizarea unei construcţii în incinta complexului. Proiectul a fost abandonat din lipsă de fonduri, dar a fost modernizat un pavilion în acest scop. „Beneficiarii Centrului de recuperare şi reabilitare sunt persoane adulte cu abilităţi medii care au nevoie să li se ofere servicii de recuperare medicală a diferitelor dizabilităţi de natură fizică sau psihică”, a declarat Klara Şerbănoaica, director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

În cadrul Complexului de îngrijire şi asistenţă Suseni sunt asistate 90 de persoane. “Dintre asistaţii complexului va fi selectat un număr de 25 de persoane cu handicap care vor beneficia de serviciile Centrului de recuperare şi reabilitare, iar ceilalţi 65 de asistaţi vor rămâne cazaţi în pavilionul A, beneficiind în continuare de serviciile oferite de Centrul de îngrijire şi asistenţă”, a mai precizat Klara Şerbănoaica.

605 lei contribuţia lunară

Dacă anul trecut, vârstnicii sau aparţinătorii lor plăteau aproximativ 12 milioane de lei pe lună, în prezent aceştia plătesc este 605 lei pentru cazare, masă şi asistenţă medicală. “Printr-o hotărâre de Guvern emisă la sfârşitul anului trecut s-a stabilit contribuţia lunară a unui asistat de 605 lei. În condiţiile în care, pe an, media consumului unei persoane este de 33.852, asistatul plăteşte doar 7.250 lei”, a declarat Klara Şerbănoaica. Dintre cei 90 de asistaţii de la Suseni doar jumătate plătesc contribuţia lunară. Restul sunt persoane fără venituri sau fără aparţinători. 

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: