Un nou sat în Gorj, pentru sinistraţii din Câmpu Mare

Sinistraţii din Câmpu Mare cer autorităţilor să înfiinţeze un sat pentru a putea avea propria biserică. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, decizia poate fi luată doar printr-o hotărâre a Consiliului Local. Asta în condiţiile în care ar trebui să se găsească o altă denumire întrucât există deja un sat denumit Câmpu Mare, care aparţine de Scoarţa. Primarul Dumitru Cornea Victora spune că va ţine cont de solicitările localnicilor, însă numai după ce se va rezolva problema cu proprietatea terenului pe care sunt construite casele.

Sinistraţii din Câmpu Mare vor să aibă o biserică şi un cimitir în comunitatea lor, însă pentru asta este necesar să fie recunoscut satul. „Sunt mutat aici din anul 2006 şi vrem să avem şi noi o biserică în comunitatea noastră. Problema este că nu avem sat, locaţia este cunoscută, însă satul Câmpu Mare nu există, noi figurăm ca fiind în satul Albeni. Am reuşit să înfiinţăm Parohia Câmpu Mare, avem preot nou, însă nu se poate deschide un cont pentru finanţare pentru că nu există satul Câmpu Mare. Am înţeles că este o problemă cu terenul pe care sunt construite casele, terenul aparţine Agenţiei Domeniului Statului şi trebuie trecut în proprietatea primăriei”, a declarat Ariton Stoica, localnic din Câmpu Mare. Acesta s-a întâlnit ieri cu autorităţile judeţului pentru a transmite doleanţele oamenilor. „Dacă la nivelul autorităţilor locale, se doreşte şi se consideră util, se poate adopta o hotărâre de Consiliu Local prin care să se creeze un sat nou. Mai există un sat Câmpu Mare, dar care aparţine de Scoarţa. Noi nu vedem un impediment dacă ar exista doi popi într-un singur sat”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Instituţiei Prefectului.

Primăria este de acord cu propunerea

Autorităţile locale spun că îşi vor da acordul pentru înfiinţarea bisericii, însă după ce se va rezolva problema terenului. „Avem în vedere construirea unei biserici în Câmpu Mare, însă după definitivarea proprietăţii terenului. Deocamdată, nu se poate elibera autorizaţia de construcţie pentru că este incertă proprietatea terenului. Locaţiei din Câmpu Mare i se va da o denumire, cel mai probabil se va numi Albeni, însă parohia care se va înfiinţa va trebui să aibă o altă denumire pentru a nu se face confuzie cu celelalte parohii din localitate”, a declarat Dumitru Cornea Victora, primarul comunei Albeni.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: