Un nou verdict în dosarul „Manix”

Magistraţii gorjeni au dat un nou verdict în dosarul de trafic de persoane deschis pe numele mai multor persoane din Târgu Jiu, multe domiciliate în cartierul Obreja, verdictul de acum fiind al doilea pe care judecătorii îl pronunţă, după ce cazul s-a reîntors pe masa lor. O primă sentinţă a fost dată în aprilie 2010, iar cea de acum nu diferă prea mult cu cea de atunci. Liderul grupării, Petru Dănuţ, zis Manix, a primit şi atunci şi acum 9 ani de detenţie şi interzicerea unor drepturi, în timp ce Mariana Petru, sora lui Manix, a fost condamnată la zece ani de puşcărie, cu o jumătate de an mai puţin decât la prima sentinţă.  O altă rudă a interlopului, Laurenţiu Petru, ar avea şi el de ispăşit o pedeapsă de şase ani, alte două femei din acest dosar fiind condamnate la cinci ani de detenţie, la fel ca şi la prima sentinţă. Şase ani a primit şi Florin Căldăraru, alţi doi bărbaţi, condamnaţi la câte trei ani, Petre Ilariu Cuşlea şi Ioan Mureşan, având pedepsele cu suspendarea executării. Magistraţii au menţinut sechestrul asiguratoriu pe o serie de bunuri ale acestora, în special autoturisme, dar şi telefoane mobile. Sentinţa de acum nu este definitivă, procesul putând continua la Curtea de Apel Craiova.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: