Un tomograf nou la Spitalul Judeţean, peste două luni

Tomograful Spitalul Judeţean Târgu Jiu a început să funcţioneze în condiţii normale, după ce în perioada de vară a fost restricţionat din cauza căldurii. “Pe perioada de vară funcţionarea tomografului a fost limitată din cauza căldurii. În momentul de faţă, acesta funcţionează în condiţii normale. În fiecare dimineaţă se efectuează câte patru investigaţii, pe baza programărilor, iar după - amiaza numărul acestora poate ajunge şi la 10-12 investigaţii, în funcţie de urgenţe”, a declarat Eugenia Căliman, directorul medical al Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Bolnavii care nu sunt asiguraţi trebuie să plătească 80 lei pentru o investigaţie tomografică. Peste circa două luni, Spitalul Judeţean va beneficia de un al doilea computer tomograf. “Am achiziţionat deja un tomograf nou de la o firmă de aparatură medicală din Bucureşti. Acesta urmează să ne fie adus în aproximativ două luni. Nu vom renunţa la tomograful existent ci vom funcţiona cu două astfel de computere”, a mai precizat Eugenia Căliman.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: