Undă verde pentru construirea centralei fotovoltaice în Arcani

Omul de afaceri Viorel Petcu a primit acordul de a construi o centrală fotovoltaică în Arcani din partea Agenţiei de Mediu (APM) Gorj. Această centrală ce se va întinde pe o suprafaţă de şapte hectare va fi o premieră în Gorj şi va produce o putere de 3 MW.

 „Şi-a obţinut acordul de la noi în sensul că nu are impact asupra mediului. Acesta trebuie să mai ia legătura cu furnizorii de celule fotovoltaice şi să participe la licitaţii. Trebuie să aleagă de pe piaţă celula fotovoltaică optimă pentru localitatea respectivă astfel încât energia să se producă în zilele cu soare şi în cele mai puţin însorite”, spune Radu Socolovschi, directorul APM Gorj. Prin construirea acestei centrale în Arcani, între Răchiţi şi Stroieşti s-ar putea crea aproape 20 de locuri de muncă. „S-ar putea crea între 10 şi 20 de locuri de muncă, în funcţie de forma aleasă de amenajare a punctului respectiv, dacă pe lângă sistemul video de supraveghere mai este nevoie şi de pază”, spune omul de afaceri Viorel Petcu. Radu Socolovschi mai spune că va fi vorba de 16.000 de celule care trebuie să fie dispuse pe un câmp de 25.000 metri pătraţi. Puterea pe care acestea o vor elibera va fi de 3 MW. „O dată instalată, centrala nu va avea părţi care să interacţioneze. Este una statică, durata sa în timp fiind foarte mare. Există şi inconveniente, în sensul că parcul respectiv va trebui păzit. Respectivele suprafeţe sunt vitrale şi s-ar putea sparge. Destul de des acestea vor trebui şterse de praf”, mai afirmă Scolovschi. Proiecte asemănătoare intenţionează să dezvolte atât Primăria municipiului Târgu Jiu, în zona Ciocârlău, prin care să se asigure energia necesară pentru iluminatul public, cât şi Primăria Rovinari. Energia produsă prin intermediul acestei centrale fotovoltaice va face parte din energia verde.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: