Unirea Cruşeţ a câştigat Cupa României Gorj

Unirea Cruşeţ a reuşit o surpriză în finala Cupei României, faza judeţeană Gorj, învingând în finală deţinătoarea trofeului, Petrolul Ţicleni. Premierea câştigătoarei a avut loc pe terenul de la Rovinari, acolo unde s-a jucat finala şi unde au fost premiate şi celelalte echipe care s-au clasat pe locul I în competiţiile organizate de AJF Gorj.

Cupa României, faza județeană, a fost câștigată de Unirea Crușeț, echipa care pornea cu şansa a doua, dat fiind faptul că cealaltă finalistă, Petrolul Ţicleni, era mult mai bine clasată la finalul sezonului şi era şi deţinătoarea trofeului.

Petrolul a rămas cu rama pentru fotografia din acest an cu trofeul, pentru că nu a reuşit să îşi mai adjudece şi cupa. Unirea Crușeț s-a impus cu 3-1, după 90 de minute scorul fiind egal, 1-1. Spectatorii prezenţi pe stadionul din Rovinari au avut ce urmări, meciul fiind atractiv.

Cu această ocazie, AJF Gorj a premiat şi participanţii clasaţi pe primele poziţii la toate competiţiile organizate în acest sezon cu cupe şi diplome. Cei de la Ţicleni s-au resemnat cu faptul că nu vor avea ce fotografie să adauge lângă cea din sezonul trecut. „Asta este băieţi. Astăzi a fost o zi neagră. Dar poate data viitoare va fi cu noroc”, au scris cei de la Petrolul pe pagina oficială, acolo unde postaseră şi fotografia cu cupa din sezonul trecut.

În ceea ce priveşte câştigătoarea de la Cruşeţ, aceasta va merge acum mai departe, să repezinte Gorjul la faţa naţională a Cupei României. Faza I a Cupei României la nivel naţional va fi programată pe data de 31 iulie când se vor disputa meciurile dintre deţinătoarele trofeului pe judeţe.

Galerie foto



Vizualizări: 1,134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: