Universitatea Craiova se teme de meciul de la Tunari!

După remiza din deplasare cu ”U” Cluj, scor 1-1, în SuperLigă, la revenirea lui Corneliu Papură pe banca tehnică, Universitatea Craiova debutează în actualul sezon al Cupei României. Oltenii întâlnesc, în prima etapă a Grupei D, divizionara secundă CS Tunari, formație care a schimbat și ea antrenorul principal.

Partida este programată pe stadionul Central Arsenal Tunari, miercuri, de la ora 16:15, pe un teren execrabil, după cum scrie ProSport. 

Principala problemă pentru formaţia din Bănie o reprezintă suprafaţa de joc a arenei ilfovene, una aproape impracticabilă, starea terenului fiind acuzată şi de ultima adversară a ilfovenilor, FK Miercurea Ciuc. Antrenorul secund al Universităţii Craiova, Dragoş Bon, a acuzat organizarea partidei din Cupa României pe un astfel de teren.

”Începem o competiţie care este foarte importantă pentru noi, ne interesează şi dorim să o câştigăm. Ne aşteaptă un meci dificil, deoarece vom juca pe un teren impracticabil şi vreau să subliniez acest aspect, pentru că nu este normal ca o competiţie pe care noi o tratăm foarte serios şi este foarte importantă pentru fotbalul românesc să fie găzduită de astfel de stadioane. Este pusă în pericol integritatea jucătorilor şi anulează spectacolul, iar competiţia este făcută pentru a atrage publicul şi nu este normal ca meciurile să se joace pe astfel de arene. Ca şi echipă, Tunari este o echipă organizată defensiv, care nu pune prea mult accent pe partea ofensivă în meciurile cu echipele mai bune din Liga a 2-a. Trebuie să intrăm concentraţi, motivaţi, să nu le dăm nicio şansă, pentru că, se ştie, Cupa României este competiţia-surpriză şi nu vrem noi să fim surpriza neplăcută din această ediţie. Avem un lot valoros, vom alinia primul 11 în funcţie de prospeţimea jucătorilor şi de ce vor arăta jucătorii la antrenament”, a spus Dragoş Bon.

Universitatea Craiova are ca obiectiv câștigarea trofeului, pe care şi l-a adjudecat de opt ori în istoria sa, ultima oară în 2021. Atacantul Andrei Ivan este suspendat pentru acest meci, după eliminarea din partida de la Cluj.

Clubul CS Tunari a anunţat că biletele pentru acest meci din Cupa României costă 20 de lei, atât la tribuna I, cât şi în sectorul oaspeţilor. Numai că galeria Universităţii Craiova, prezentă în număr mare pe Cluj Arena, nu va face deplasarea pentru acest meci la Tunari. Motivul este acelaşi din sezonul trecut al Cupei României, galeria olteană protestând faţă de noul format al competiţiei şi nu va participa la niciun meci din faza grupelor.

Vizualizări: 701

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: