Văcar electrocutat la Curtişoara

Un tânăr de 29 de ani, care păzea vitele la o fermă din localitate, a fost găsit ieri dimineaţă mort într-o livadă din Curtişoara în care, de regulă, mergea cu animalele la păscut. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost observat de către un coleg lângă un stâlp al reţelei electrice, stâlp lângă care se afla şi o foarfece de tăiat tablă sau, după caz, cabluri electrice. Colegul respectiv a fost şi cel care a anunţat dispariţia tânărului, proprietarul turmei de vite, Ion Vâlceanu, spunând că de luni seara văcarul nu mai dăduse nici un semn de viaţă. „A spus că pleacă pentru că are el o treabă şi că se întoarce, dar nu a mai revenit. Acum, de dimineaţă, colegul acesta al lui l-a sunat pe telefon, că a văzut că lipseşte, trebuiau să plece cu vitele amândoi, iar el nu a răspuns. A pornit să-l caute şi a dat de el pe aici. Ştia că luni văzuse el un cablu care i se părea că atârnă şi s-o fi gândit să-l taie”, a spus Vâlceanu. Cablul de pe stâlpul lângă care a fost găsit decedatul era funcţional şi avea 6 Kv prin el, puterea curentului fiindu-i fatală celui care visa să taie aluminiul chiar şi în aceste condiţii. Trupul său a fost aruncat la pământ de la o înălţime mare, pe cadavru fiind urme vizibile ale electrocutării. Trupul său neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru ca legiştii să facă autopsia azi şi să constate cauzele exacte ale decesului.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: