Valentin Popa (Sanitas): Doamne ferește să ai nevoie de spital

Valentin Popa, liderul Sindicatului Sanitas Gorj, a cunoscut realitatea sănătății din județ. Având nevoie de sprijin medical pentru o persoană apropiată, a înțeles cum merg lucrurile la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Valentin Popa laudă unii medici, în timp ce alții l-au dezamăgit.

Tatiana Grecu de la Secția ATI este din nou dată exemplu ”așa da”. Din fericire, acesteia i se alătură și un alt medic de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, dar și de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj.

Felicitările pentru aceștia vin chiar de la cel care le apără drepturile. Valentin Popa, liderul sindicatului Sanitas, le mulțumește public pentru profesionalismul de care au dat dovadă, în timp ce alți colegi de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu i-au lăsat un gust amar.

“Am a mulțumi așa: doamna doctor Natalia Guță! Doamna doctor Tatiana Grecu! Trebuie să vă clonați, doamnelor medic, ca sa existați peste tot! 112, pentru ajutorul imediat acordat prietenei mele! Mulțumesc echipajului, asistent medical Cristi Bălașa! Jos pălăria! Și ISU neapărat! Mulțumim mult! Restul.... Învățați să spuneți măcar o vorbă cumsecade! Stați acasă! Purtați mască! Să vă protejați! Sunt oameni și oameni! Medici și medici! Doamne ajută!“

Valentin Popa lucrează în cadrul laboratorului de Analize Medicale de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, în timp ce este și președintele Sindicatului Sanitas. După experiența aceasta Valentin Popa a ajuns la următoarea concluzie: ”Doamne ferește să ai nevoie de spital!“

Mesajul a fost postat pe pagina de socializare a lui Valentin Popa, iar laudele pentru Tatiana Grecu nu au întârziat să apară. ”Mă bucur să aud că sunt și medici oameni. Am avut în ultima perioada doar experiențe triste cu medicii. Doamna doctor Tatiana Grecu merită toate laudele! Și pe mine m-a ajutat foarte mult acum ani buni”, a scris cineva. „Felicitări doamna Tatiana Grecu, sunteți medicul care, când nu te aștepți și aștepți o minune, aceea vine din partea dumneavoastră. Va mulțumesc!“, a fost un alt mesaj.

Vizualizări: 2,166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: