Verificări ample vineri, la Rânca

Operatorul de apă-canal Aparegio Gorj SA anunță că vineri va avea 40 de angajați în stațiunea Rânca, în scopul verificării instalațiilor de apă, căminelor de vane, precum și a manevrării acestora, dar și pentru încheierea contractelor de furnizare a apei potabile și canalizare menajeră cu toți utilizatorii din zonă.

Vor participa la această acțiune: șefii Centrelor de Exploatare și Distribuției a Apei din Târgu-Jiu, Târgu-Cărbunești, Bumbești-Jiu, Novaci, personalul specializat pentru încheierea contractelor de furnizare a apei și specialiștii pentru probleme tehnice. În cadrul acțiunii vor fi folosite și utilajele operatorului de apă și canal, anunță compania într-un comunicat.

„În cadrul verificărilor menționăm că utilizatorii care nu au contract cu operatorul vor trebui să intre în legalitate, în caz contrar vor fi debranșați de la rețeaua de alimentare cu apă“, menționează sursa citată.

Acțiunile vor continua sâmbătă și duminică, dar și în perioada următoare. Aparegio a preluat în toamnă rețeaua de apă-canal, dar multe cabane sunt branșate ilegal.

Vizualizări: 1,275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: