Veste bună pentru Universitatea Craiova

La meciul cu Hermannstadt, programat sâmbătă, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, poate sta pe banca tehnică. Vineri s-au rezolvat cunoscutele probleme legate de despărţirea de Universitatea Cluj.

Dacă diferendul cu U Cluj nu ar fi fost rezolvat, „Geană” ar fi luat loc în tribune, Corneliu Papură, tehncianul formaţiei satelit a clubului, ar fi fost trecut pe foaia de joc ca antrenor principal, Acesta nu ar fi fost prezent pe bancă, iar analistul Ionuţ Stancu ar fi fost cel care ar fi dat indicaţii, la fel ca la meciul de la Botoşani.

Ionuţ Stancu (40 de ani) este şi cel care a prefaţat partida cu sibienii, din etapa a 23-a a Superligii, Universitatea Craiova – Hermannstadt. „Ne aşteaptă un meci dificil şi din cauza faptului că ambele echipe vin după rezultate nefavorabile. Noi avem datoria morală faţă de tot ce înseamnă Universitatea Craiova, faţă de suporterii noştri şi oamenii care sunt lângă noi să câştigăm acest meci. Jucăm acasă şi suntem obligaţi să luăm cele trei puncte. Hermannstadt este o echipă foarte bine organizată, o echipă bine antrenată, care a reuşit foarte uşor să schimbe sistemele de joc, de la un meci la altul, care a pus probleme tuturor adversarilor, dar vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga acest meci. În general, după rezultate nefavorabile, concentrarea jucătorilor creşte, am încercat ca în ziua jocului să-i ducem în cea mai bună formă, foarte multe depind de ei, de atitudinea lor, Nu există probleme de lot, suntem foarte bine şi mental, mergem încrezători în victorie. Jucătorii care au venit alături de noi trebuie să se integreze uşor-uşor, să simtă ce înseamnă Universitatea Craiova, spiritul echipei, şi noi îi sprijinim în acest sens, pentru ca ei să ne ajute în obiectivele pe care le avem de îndeplinit” a declarat Ionuţ Stancu.

Vizualizări: 2,082

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: