Vezi aici ce prevedere a introdus Casa de Sănătate la semnarea contractelor cu medicii

Furnizorii de servicii medicale mai au termen până vineri să se prezinte la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj cu documentaţia în vederea încheierii contractului pe anul 2010. Cei care vor rata această perioadă de înscriere vor trebui să aştepte altă perioadă stabilită ulterior. Medici au parte şi de o noutate: aceştia trebuie să aleagă între contractul încheiat pentru cabinetul propriu şi Casa de Sănătate sau cel cu ambulatoriul. 

Toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale care mai vor să aibă şi în 2010 contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj trebuie să se grăbească cu documentele şi cererile de intrare în relaţie contractuală pentru că termenul expiră în data de 16 aprilie. „Perioada de contractare pentru anul 2010 a început de luni şi va dura până vineri aşa că cei care doresc să aibă şi anul acesta contract cu Casa trebuie să se grăbească dacă nu vor să rateze termenul. Pe lângă documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, furnizorii trebuie să mai aducă la Casă şi documente suplimentare prevăzute de noi dar şi cerere de intrare în relaţie contractuală”, a declarat Cosma Dumitrescu, directorul economic al CJAS.

Prevedere pentru medicii specialişti

Noutatea cu care vine Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj este aceea că pentru acest an, medicii specialişti încadraţi în ambulatoriul spitalului nu mai pot funcţiona cu două contracte încheiate cu CJAS ci doar cu unul. „Este o nouă prevedere, care spune că un medic specialist din ambulatoriul spitalului nu mai poate încheia contract cu casa şi pentru ambulatoriu şi pentru cabinetul propriu ci doar cu una din ele, la alegerea lui. Ori încheie contract cu casa pentru ambulatoriu ori pentru cabinetul lui, trebuie să renunţe la un contract. Este o prevedere valabilă doar pentru medicii specialişti din cadrul ambulatoriului spitalului”, a precizat Cosma Dumitrescu.

Spitalul Judeţean Târgu Jiu va avea obligaţia de a înainta Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate o listă cu medicii care sunt încadraţi pe ambulatoriu.

După depunerea documentelor, CJAS-ul va organiza întâlniri cu toţi furnizorii în vederea negocierii clauzelor din contract urmând ca în data de 27 aprilie să fie afişate la instituţie toţi furnizorii care au dosare complete. „După depunerea documentelor, cred că începând cu 19 aprilie, vom organiza întâlniri şi cu medicii de familie şi cu ceilalţi şi vom discuta cu privire la clauzele contractului urmând ca pe 26, 27 să afişăm toţi furnizorii care au dosarele complete”, a adăugat Cosma Dumitrescu. Contractarea propriu zisă pe anul 2010 va începe în data de 1 Mai.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: