Vezi câţi gorjeni vor fi amendaţi pentru că nu şi-au asigurat casa!

Gorjenii nu s-au speriat nici de amenzile cu care primăriile avertizează în cazul neînheierii poliţelor de asigurare a caselor. Doar 29,3 la sută dintre gorjeni au plătit 10 sau 20 de euro pentru a asigura casa, situându-se astfel la categoria judeţelor cu cel mai scăzut grade de cuprindere în asigurare a locuințelor. Aşadar, 70 la sută din gorjeni riscă amenzi cuprinse între 100- 500 lei. Sancţiunile vor fi aplicate de către primării care în urma unei situaţii statistice primite de la Polul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale vor şti precis care dintre localnicii şi-au asigurat sau nu locuinţa.

La nivel național, numărul locuințelor asigurate era de 3.377.026, din care 2.793.628 prin asigurări facultative și 583.398 prin asigurări obligatorii, ceea ce înseamnă un grad total de cuprindere în asigurare a fondului locativ al României de 40,3%.

(M.M.)

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: