Vicele din Cărbuneşti, găsit incompatibil de ANI

Iuliu Călina, viceprimarul oraşului Târgu Cărbuneşti, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru că simultan cu funcţia de viceprimar este şi membru în consiliul de administraţie al clubului sportiv Gilortul din Târgu Cărbuneşti. Pe lângă această incompatibilitate, Iuliu Călina este acuzat şi de o posibilă săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii pentru că nu a menţionat în declaraţiile de interese că este membru în consiliul de administraţie al clubului Gilortul.

Agenţia Naţională de Integritate a descoperit o nouă incompatibilitate la Gorj. Este vorba de viceprimarul din Târgu Cărbuneşti, Iuliu Călina, găsit incompatibil pentru că deţine simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Clubului Sportiv Gilortul. „Călina Iuliu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 noiembrie 2012, întrucât, simultan cu funcţia de viceprimar, deţine şi calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Clubului Sportiv Gilortul Târgu Cărbuneşti (instituţie publică). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcţia de […] membru al consiliului de administraţie […] la instituţiile publice”, se arată în comunicatul ANI.

Agenţia pentru Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii pentru că vicele din Cărbuneşti a omis să treacă în declaraţiile de interese această funcţie. „De asemenea, întrucât Călina Iuliu nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în anii 2013 şi 2014 şi faptul că deţine funcţia de membru al Consiliului de administraţie al Clubului Sportiv GILORTUL Târgu Cărbuneşti, au rezultat indicii privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, se mai arată în comunicat. Viceprimarul din Târgu Cărbuneşti nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere cu privire la aceste acuzaţii.

Iuliu Călina a mai fost declarat incompatibil în anul 2013, pentru că în perioada în care era consilier local, primăria a încheiat un contract cu o societate administrată de soţia sa.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: