Victorie accesibilă gorjenilor

Baschetbaliştii de la Energia Pandurii au astăzi programat un meci cu Gaz Metan Mediaş în etapa cu numărul 25 a sezonului regulat din care mai sunt de disputat doar şase jocuri. Baschetbaliştii s-au deplasat ieri spre Mediaş după ce au efectuat un ultim antrenament lîn sala de la Târgu Jiu, antrenorul Theo Evans neavând nici o problemă de lot pentru această partidă. Tehnicianul echipei gorjene speră că Energia va obţine lejer o victorie la acest meci, adversarul fiind unul accesibil. Mediaşul ocupă locul zece în clasament, la patru puncte de Energia care ocupă poziţia a şasea şi are şanse reale de a se califica la play-off.

Pauza de care au beneficiat baschetbaliştii de la Energia,  care nu au avut meci programat în weekend, a ajutat echipa medicală să grăbească vindecarea epidemiei de gripă care afectase majoritatea componenţilor lotului. Pentru acest joc antrenorul echipei a precizat că nu mai există jucători cu probleme medicale, toţi componenţii echipei fiind apţi de joc. Totuşi Theo Evans se teme că o altfel de problemă ar putea afecta prestaţia echipei sale:„Această pauză sper că nu ne va face să ne pierdem din ritm. Cred că este o pauză bine meritată după o serie de meciuri destul de dese, pentru că am avut şi trei într-o săptămână. Aveam nevoie de această pauză pentru că ne așteaptă un meci extrem de dificil la Mediaș. Sper să câştigăm acest joc pentru ca după aceea să ne concentrăm la cele care vor urma. Mai sunt doar şase jocuri şi încercăm să câştigăm cât mai multe. Dacă vom reuşi vom încheia pe o poziţie mai bună şi trebuie să încercăm să le câştigăm pe toate. Trebuie să aducem cât mai multe puncte din deplasare.”  Jocul de la Mediaş este important după cum sublinia şi antrenorul  pentru că se pot aduce puncte din deplasare relativ uşor: „Meciul de la Mediaș este unul pe care noi trebuie să-l câștigăm. E un meci din deplasare la care am mai spus că trebuie să mergem la victorie. În configuraţia actuală a clasamentului, când toată lumea încească să obţină un loc cât mai bun la play-off, devine un joc şi mai important pentru noi din cauza faptului că Mediaş e o echipă pe care o putem bate. Şi trebuie să începem să câştigăm în deplasare pentru a obţine un loc mai bun la final pentru jocurile din play-off.” Evans a mărturisit că nu a pregătit special acest joc deşi a studiat şi adversarul de le Maediaş care e o echipă cu evoluţii oscilante care a schimbat antrenorul şi o serie de jucători în uiltima perioadă. Deşi spune că n-a pregătit nimic special, tehnicianul Energiei a precizat că va apela totuşi la marcaj om la om pentru a obţine un rezultat bun.

Partida cu CSU Atlasib care era programată în weekend în etapa cu numărul 24 urmează acum să fie amânată pentru data de 25 martie din cauza disputării în sala din Sibiu a meciurilor din Cupa Davis. Evans recunoaşte că reprogramarea acesata îi va aglomera programul pe final de sezon dar spune că echipa trebuie să fie pregătită pentru orice situaţie.

Vasile Stângă e din nou supărat pe FRH

Campionatul naţional de handbal masculin se va încheia pe data de 9 mai după care echipele vor avea liber timp de patru luni. Perioada de vacanţă este foarte mare iar acum meciurile se joacă într-un ritm infernal, câte trei pe săptâmână în condiţiile unor deplasări foarte lungi. Antrenorul Energiei consideră că acest program nu este unul normal şi afectează foarte mult echipele.” Asta e bătaie de joc din partea FRH. Ne-au comasat patru intermediare ca să ne sleiască de puteri. Totul a fost făcut fără creier iar astfel de  greşeli sunt impardonabile” a declarat Vasile Stângă şocat de faptul că un oficial al federaţiei a declarat că programul a fost dat peste cap pentru calificările echipei de tineret: „Eu nu mă pot abţine şi le spun ce cred dar toţi  antrenorii şuşotesc pe la colţuri însă nimeni nu are curaj să le spună în faţă ăstora de la Federaţie când greşesc. Le e frică de ei şi nu ştiu de ce. Trăim într-o ţară în care avem dreptul să ne spunem părerea. Ultima discuţie avută cu un oficial al Federaţiei m-a şocat însă după ce am aflat că pe cei de la Federaţie nu-i interesează campionatul naţional. De aceea este un maraton al circului această Ligă Naţională. Pe federali îi interesează naţionala de tineret care are nu ştiu ce calificări. Păi să joace Constanţa şi Reşita play off  pentru campionat şi ceilalţi noi ne retragem să nu mai  cheltuim bani. Culmea e că în România cluburile finanţează federaţia iar cluburile nu contează în faţa lor”.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: