Victorie fără emoţii la Baia Mare

Handbaliştii de la Energia Pandurii au obţinut în acest week-end cea de-a şasea victorie din acest sezon. Jucătorii lui Vasile Stângă au reuşit astfel să păstreze contactul cu plutonul fruntaş al echipelor aflate în lupta pentru titlu, fiind la egalitate de puncte cu UCM Reşiţa şi HC Odorhei.

Gorjenii s-au impus în deplasarea de la Baia Mare cu scorul de 33-28, după un meci pe care echipa antrenată de Vasile Stângă l-a condus în cea mai mare parte a timpului de joc. În debutul partidei Enache a primit cartonaş roşu, Energia rămânând fără un jucător de bază, fapt ce i-a afectat jocul doar în primele minute. Cele două echipe au mers cap la cap timp de aproximativ 14 minute, scorul fiind 3-3 în minutul 10 şi 5-5 după 13 minute de joc. Din minutul 15 Energia a început să îşi revină şi până la pauză a luat un avantaj substanţial de opt goluri. În repriza a doua echipa lui Stângă s-a relaxat şi le-a permis jucătorilor echipei gazdă să se apropie. „Au fost două reprize total diferite. În prima parte am jucat ca o echipă şi asta s-a văzut pe tabelă pentru că la pauză am avut 8 goluri avans. În repriza a doua s-au relaxat nepermis şi gazdele au revenit în joc ajungând la un moment dat să fie la două goluri în spatele nostru”, a explicat Stângă după meci criticând greşelile de pasare şi faptul că jucătorii săi au luat jocul pe cont propriu. Florea a fost cel mai bun jucător al Energiei înscriind 13 goluri din care 3 din 7 metri iar restul de pe poziţia de extremă. Contraatacul şi faza a doua au funcţionat doar în prima parte a jocului când şi portarul Ciobanu a apărat foarte bine, în repriza a doua fiind şi el în nota echipei când aproape toate şuturile de pe spaţiul porţii au fost gol.

Minaur nu i-a putut folosi la acest joc pe foştii jucători ei Energiei, Mazilu şi Vali Popescu deoarece aşa a fost făcut protocolul dintre cele două echipe la transferul jucătorilor. Energia a revenit la Târgu Jiu şi de azi va relua pregătirile fără antrenorul Stângă şi fără cinci jucători care sunt convocaţi la lotul naţional.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: