Victorie pentru Darby!

Antrenorul Theo Evans a declarat ieri că n-ar vrea să creadă că victoria din meciul cu Steaua a fost cadoul pentru aniversarea lui Darby, ci victoria pe care şi-o doreşte în meciul de miercuri, cu CSU Atlassib va fi un cadou potrivit: “Sper ca victoria cu Sibiul să fie cadoul pentru Darby”, a spus ieri antrenorul. Darby a revenit recent la Târgu Jiu la insistenţa antrenorului Theo Evans care a avut o colaborare bună cu acesta. Nici suporterii nu l-au uitat pe Darby care a impresionat mereu cu slam dunk-urile sale spectaculoase. După ce i-au urat bun revenit la Târgu Jiu, suporterii Energiei i-au pregătit şi ieri o surpriză americanului, la antrenamentul de dimineaţă fiind afişate în sală bannere prin care i se ura în engleză tradiţionalul “La mulţi ani!”. Louis Darby a jucat sezonul trecut pentru Energia, dar a încheiat sezonul mai devreme decât colegii săi din cauza unei accidentări suferită la mână. La începutul acestui sezon s-a transferat la BC Argeş Piteşti, echipă pe care a părăsit-o însă după unele neînţelegeri financiare după care a revenit acum la Târgu Jiu semnând cu Energia un contract pentru un an şi jumătate.

Ingenioşii suporteri ai baschetului gorjean au pregătit şi echipei lui Evans un banner cu mesajul “Aşa vă vrem mereu!”.

Vizualizări: 77

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: