Viitorul deputat Cupă, tur de forţă în Cătunele, Tismana şi Peştişani

Candidatul ARD pe Colegiul 1 la Camera Deputaţilor,  Ion Cupă, împreună cu staff-ul său, a făcut în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică un adevărat tur de forţă în localităţile Cătunele, Tismana şi Peştişani, având numeroase întâlniri cu oamenii pentru a le afla problemele cu care se confruntă.

În acest sens, Ion Cupă a declarat la Căminul Cultural din Lupoaia, în faţa a peste cinci sute de persoane: „Oamenii trebuie să aibă înțelepciunea de a vota un om din Colegiu, care este născut în Cătunele şi îşi are casa şi familia în Gorj, nu pe te miri unde… Ştiu cât este de greu să vă câştigaţi traiul de zi cu zi. Până acum aţi fost obişnuiţi cu un anumit tip de politicieni, care, după Revoluţia din 1989, au rămas cam aceiaşi. Eu îmi doresc o schimbare în bine şi mă voi lupta pentru acest lucru, şi pentru ca dumneavoastră să puteţi trăi într-o lume mai bună, şi oamenii să fie răsplătiţi în funcţie de merite. Respectul pentru muncă trebuie să redevină ce a fost odinioară. Eu cred în dumneavoastră şi dumneavoastră trebuie să credeţi în mine, pentru ca împreună să mergem pe un drum mai bun!”

La Tismana, în urma discuţiilor îndelungi cu oameni de rând, Ion Cupă a promis tot sprijinul său posibil pentru soluţionarea favorabilă a problemelor care i-au fost aduse la cunoştinţă. În această localitate, Ion Cupă a fost prezent alături de candidatul ARD pe Colegiul 1 la Senat, Ion Ruşeţ.

Contracandidatul lui Cupă vine în Gorj ca turist și stă la hotel

La spectacolul organizat la Căminul Cultural din Tismana, senatorul Ion Ruşeţ a declarat despre candidatura la Camera Deputaţilor a lui Ion Cupă: „Este omul de care avem nevoie: tânăr, dinamic, cu experienţă şi cu dorinţa de a munci. E de-al nostru! Ştie ce probleme avem şi ce trebuie să facă! Votaţi-l cu încredere şi nu veţi avea nimic de pierdut! Este o diferenţă mare între Ion Cupă şi candidatul USL-ului. Acesta este un om venit de la Bucureşti, nu are domiciliu în Gorj şi vine pe aici doar ca turist şi stă la hotel. Dacă vă lăsaţi păcăliţi şi îi veţi da voturile, nu o să-l mai vedeţi patru ani de zile şi problemele voastre nu îşi vor găsi niciodată rezolvare, ba, dimpotrivă, se vor agrava. Dragii mei, Ion Cupă este omul de care avem nevoie la Camera Deputaţilor!”

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: