Vîlceanu, despre vizita Ponta- Dragnea: Parcă erau la Oscar

Liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a criticat modul în care au tratat mai-marii PSD situaţia lui Liviu Dragnea, recent condamnat cu suspendare în cazul fraudării Referendumului din 2012. Vîlceanu a declarat ironic, faptul că prezenţa lui Dragnea la Târgu Jiu, alături de premierul Victor Ponta, a fost un fel de Oscar.

Reporter: Cum catalogaţi reacţia premierului Victor Ponta în cazul domnului Liviu Dragnea?

Dan Vîlceanu: Mi s-a părut o interpretare autistă asupra cazului domnului Dragnea. Am auzit de mai multe ori spunându-se o enormitate, cum că domnul Dragnea, şi din gura premierului şi din gura celorlalţi colegi de-ai dânsului de la PSD, cum că domnul Dragnea ar fi fost condamnat pentru că a îndemnat lumea să vină la vot, la Referendum. Vorbim despre un om care a fost procuror (n.r- Victor Ponta), sau, mă rog, aşa spune dânsul. În România, răspunderea penală este individuală. Deci domnul Dragnea a fost judecat de o instanţă pentru faptele pe care dânsul le-a comis şi nu alţii. Din câte cunosc, domnul Dragnea a fost judecat pentru fraudă la Referendum, nu pentru că a îndemnat lumea să vină la vot. Dacă domnul Ponta i se pare că a frauda legea, sau Referendumul, în România se reduce la faptul că în viitoarea campanie electorală trebuie să stea toţi în casă cu telefoanele închise, este un lucru foarte grav. 

Rep.: Prezenţa lui Liviu Dragnea alături de premier la Târgu Jiu, după cele întâmplate, vi se pare normală?

D.V.: Dacă luaţi în ansamblu evenimentul, da. Cred că aţi văzut ce s-a întâmplat acolo. A fost un fel de Oscar. Mai aveau să-şi mulţumească mamelor şi familiei care i-au susţinut. Îşi mulţumeau unii la alţii, lua unul cuvântul: Mulţumesc domnului Dragnea, domnului Ponta, domnului Cârciumaru, ş.a.m.d. După aceea lua celălalt cuvântul. Bineînţeles că şi domnul Dragnea a avut rolul dânsului. Să-şi primească mulţumirile din partea colegilor, altfel faptul că insişti să apari cu un condamnat penal pentru fraudă în alegeri, nu ştiu dacă îţi face tocmai bine nici în ţară, nici în afara ţării.

Rep.: Mai mulţi lideri din ţară, printre care şi preşedintele Ion Călinoiu, şi-au arătat susţinerea faţă de Liviu Dragnea.

D.V.: Cine se aseamănă se-adună! Domnul Dragnea este după chipul şi asemănarea tuturor. Cum să-şi lase mentorul nesalvat, necontestând pe cei care îndrăznesc să-i spună că a încălcat legea? E clar, ei au o părere distorsionată grav despre răspunderea în faţa legii. Adică, dacă ai fost ales cum e dânsul, probabil a fost şi aşa, un mesaj subliminal către instituţii ale statului: N-aveţi ce căuta la Consiliul Judeţean, că eu am fost ales de oameni.  

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: