Vîlceanu: „Disponibilizările din CEO vor induce o creştere a sărăciei”

Dan Vîlceanu, copreşedintele PNL Gorj, a tras un nou semnal de alarmă cu privire la disponibilizările din Complexul Energetic Oltenia. Vîlceanu spune că aceste concedieri vor induce o creştere a sărăciei în comunităţile din care provin salariaţii. Primarii din zonele respective confirmă scenariul sumbru al liberalului.

Liberalul Dan Vîlceanu aduce noi critici managementului de la Complexul Energetic Oltenia. El a declarat că în urma unei analize făcute de organizaţia PNL Gorj, cele aproape 2.000 de disponibilizări de la CEO vor sărăci bugetele locale ale mai multor primării. „Am făcut o analiză despre cum afectează aceste concedieri comunităţile locale şi bugetele locale pentru că o astfel de măsură are repercusiuni mult mai mari decât faptul că la CEO s-ar reduce cheltuielile cu personalul. Este foarte clar că aceste disponibilizări induc o creşterea a sărăciei în zonele respective, o scădere a încasărilor la bugetele locale şi vom avea probabil de a face cu comunităţi care în trecutul apropiat aveau bugete consistente şi îşi permiteau să facă investiţii, acum veţi vedea că vor avea mari greutăţi în a-şi mai susţine investiţiile pe care le au în derulare sau probabil că nici nu-şi vor mai pune problema de investiţii noi”, a spus copreşedintele PNL Gorj. Cert este că şi primarii zonelor cu minerit au confirmat faptul că vor fi probleme financiare. „Este adevărat ce spune domnul Vîlceanu, plecarea celor aproape 400 de oameni din Motru din cadrul companiei va scădea drastic încasările la bugetul local. Dar ne bucurăm să existe măcar continuitate, să nu se închidă de tot unele unităţi pentru că atunci chiar ar fi o problemă socială majoră. Orice închidere, fie ea cât de mică, produce dezechilibru pentru un buget”, a spus Dorin Hanu, primarul din Motru. Vîlceanu a vorbit şi de lipsa de reacţie a premierului Ponta cu privire la situaţia din CE Oltenia. „Noi avem un prim ministru, aşa cum îl prezintă PSD, din Gorj care ar trebui să fie interesat de lucrurile acestea. Dar, fiind preocupat de impozitul pe bacşiş, de urmărirea chelnerilor, a frizerilor, nu a mai catadicsit să se întrebe ce se întâmplă cu aceşti salariaţi”, a precizat Dan Vîlceanu, copreşedintele PNL Gorj.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: