Vîlceanu se alege cu plângere penală

Proaspăt demisul ministru al Finanțelor, gorjeanul Dan Vîlceanu, este vizat de o plângere penală. Aceasta a fost depusă luni la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către PSD pentru modul cum s-au distribuit banii din Fondul de Rezervă pentru primarii din ţară.

Sesizarea vizează infracţiunile de abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, cei nominalizaţi fiind premierul Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, vicepremierul Kelemen Hunor şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Potrivit plângerii depuse de PSD, „prin Hotărârea de Guvern din 6 octombrie 2021, privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, făptuitorii au dispus alocarea pur arbitrară a peste 1.010.966 mii de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, unor unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, pentru plata unor cheltuieli curente şi de capital”.

Social-democraţii susţin că alocarea de fonduri a fost realizată însă în mod discreţionar, pe criterii politice.

„Criteriul avut în vedere a fost unul licit, și anume apartenența la o anumită entitate politică, nicidecum interesul public sau necesitățile financiare reale determinate de factori obiectivi, ci doar interesul unui grup restrâns de persoane”, scriu social-democrații în plângerea penală depusă la Parchetul General.

În schimb, premierul interimar Florin Cîţu a explicat că banii daţi către primării au fost împărţiţi „în funcţie de nevoi” şi nu de partidul politic.

Gorjului i-a revenit o sumă de 21,7 milioane de lei, care a fost împărțită între Consiliul Județean Gorj și 60 de primării, zece neprimind nimic. Evident, cele mai mari sume de bani au ajuns la primarii PNL.

Vizualizări: 6,032

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: