Senator, la protestul minerilor: Am cerut aplicarea legii în litera și spiritul în care a fost scrisă

Joi a fost un nou protest al salariaților Complexului Energetic Oltenia, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Oamenii cer aplicarea legii 197/2021 așa cum li s-a promis, în sensul ieșirii la pensie la vârsta de 52 de ani a celor care au lucrat în cariere și termocentrale.

Senatorul PNL Gorj, Ion Iordache, a stat o oră printre protestatari și a cerut ministrului Muncii să rezolve solicitarea minerilor și energeticienilor.

"Am fost astăzi alături de angajații Complexului Energetic Oltenia care protestează pentru aplicarea legii 197/2021. Le-am promis oamenilor sprijinul meu și îl vor avea până la capăt! Legea trebuie aplicată, oamenii merită să beneficieze de toate drepturile! Aștept soluțiile Ministerului Muncii de la care am cerut aplicarea legii în litera și spiritul în care a fost scrisă", a transmis Ion Iordache.

Casele de pensii din Gorj, Dolj și Mehedinți resping pe bandă rulantă cererile de pensionare depuse, susținând că nu poate fi asimilată perioada lucrată până acum condițiilor speciale. Asta deși legiuitorul asta a urmărit atunci când a făcut legea.

Vizualizări: 5,540

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: