Vîlceanu ştie de ce face Dragnea pe nebunul

Preşedintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, crede că Liviu Dragnea îşi asumă un rol de om cu probleme psihice, pentru că nu a găsit altă cale prin care să abată atenţia opiniei publice de la violenţele din 10 august. Vîlceanu a spus într-un interviu la Radio Infinit că lui Dragnea îi este frică de concluziile la care vor ajunge procurorii şi comisiile de anchetă.

Reporter: Liviu Dragnea a reuşit să şocheze opinia publică, a spus că patru străini au vrut să îl asasineze în aprilie anul trecut. Ce părere aveţi?

Dan Vîlceanu: Sincer, nu credeam că va împinge lucrurile atât de departe. Impresia tuturor este că Dragnea este nebun, a luat-o razna, dar probabil vrea să dea impresia asta pentru a ne abate atenţia de la subiectul cu măcelul din 10 august de la Bucureşti. Dragnea este exasperat. Începe să-i fie frică de acest subiect care, după constituirea unor comisii de anchetă, ar fi putut avea un efect devastator asupra acestei guvernări, pe bună dreptate, pentru că a devenit un sistem represiv. Dragnea, având această teamă, încearcă să scape de acest subiect. Nu a aprobat sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor, deşi era obligat să o facă. Îi vom face sesizare penală pentru abuz în serviciu, legea este foarte clară, regulamentul este foarte clar. Preşedintele Camerei Deputaţilor este obligat să convoace sesiune extraordinară. În această sesiune se punea problema constituirii unei comisii de anchetă a evenimentelor din 10 august.

Rep.: Nu credeţi că e şi un sâmbure de adevăr?

D.V.: Dragnea, fiind exasperat, a vrut să mute atenţia tuturor şi a aruncat o gogoriţă din asta, în speranţa că toată lumea va vorbi despre asta. Se pare că i-a şi reuşit parţial.

Rep.: Totuşi, dezvăluirile sunt şocante, a dat şi detalii, că s-ar fi întâmplat în aprilie anul trecut.

D.V.: Nu sunt dezvăluiri, nu vă lăsaţi duşi după fentă. Nu a făcut nicio dezvăluire, pur şi simplu este o invenţie, pentru a muta atenţie. Faptul că m-aţi sunat şi mă întrebaţi de asasinat, înseamnă că i-a reuşit fenta. Fac un apel către toţi oamenii să nu se lase păcăliţi, pentru că PSD a păcălit de fiecare dată.

Rep.: Cu ce i-a mai păcălit?

D.V.: I-a păcălit cu creşterea veniturilor, apoi le-a băgat mâna în buzunar cu creşterea contribuţiilor.

Rep.: Liviu Dragnea a vorbit de un stat paralel mafiot.

D.V.: Da, pentru că vrea să vorbim despre orice, numai despre ce au făcut ei nu. Încearcă să dea subiecte, că vrea suspendare, ca să nu mai vorbim despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în România.

Vizualizări: 650

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: