Vili Pasăre, libertate sau puşcărie. Mai sunt opt zile

Vili Pasăre aşteaptă sentinţa finală în procesul de corupţie pe care îl are la instanţa supremă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa la sfârşitul săptămânii viitoare în dosarul pe care fostul lider al PNG Gorj şi primar la Drăguţeşti îl are pe rol. Edilul va trebui să apară în faţa judecătorilor pe 19 februarie pentru a afla sentinţa ce va fi dispusă în cazul său. Politicianul spune că nu are emoţii deosebite întrucât are convingerea că judecătorii de la Înalta Curte vor analiza toate probele din dosar şi vor decide în favoarea sa. Pasăre a ajuns cu procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce Curtea de Apel Craiova l-a condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul deschis în toamna anului 2006 pe numele său.

Fostul şef al PNG Gorj a fost prins atunci în timp ce primea un plic în care erau 3000 de lei de la Titina Pitropu, o femeie de afaceri care avea la Dragoteşti câteva depozite de fier vechi. Pasăre a fost reţinut în urma flagrantului şi arestat preventiv pentru trei zile, ulterior, Tribunalul Gorj achitându-l de acuzaţiile ce-i erau aduse, sentinţa fiind infirmată însă la Curtea de Apel Craiova. În acelaşi dosar mai este judecat un văr al primarului, Roberto Păducel, considerat complice al edilului, condamnat şi el la Curtea de Apel Craiova la 3 ani de puşcărie. În ciuda dosarului respectiv, Pasăre a fost reales în vara lui 2008 cu o mare majoritate ca primar, consătenii săi acordându-i votul pentru încă un mandat de 4 ani.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: