Violatorul bătrânei de 82 de ani a fost identificat

Poliţiştii au audiat ore în şir aproape toţi bărbaţii tineri din localitate pentru a descoperi cine se face vinovat pentru agresarea sexuală a bătrânei de 82 de ani din Mogoşani, dar acum au şi un suspect. Este vorba de Vasile Stăiculescu, un tânăr în vârstă de 31 de ani, care se pare că ar avea probleme mintale încă de mic copil. Băiatul locuieşte în acelaşi sat cu bătrâna. Conform spuselor viceprimarului din Scoarţa, tânărul provine dintr-o familie mai problematică. „Băiatul ăsta are probleme psihice de mic. Mama sa are grijă de el şi primeşte ajutor pentru asta. Mai are şi un frate mai mare, iar tatăl este pensionar. Familia tânărului este cu probleme, în sensul că există destul de des certuri între ei. Până acum băiatul nu a făcut nici o prostie Am discutat şi cu tatăl acestuia şi susţine că fiul său este nevinovat” a comentat Gheorghe Babalîc, viceprimar în localitatea Scoarţa. Dat fiind faptul că bărbatul nu ar fi avut discernământ, a fost internat. „Poliţiştii au identificat un posibil suspect. Este vorba de un bărbat de 31 de ani din aceeaşi localitate cu victima, există suspiciuni cu privire la discernământul acestuia. A fost internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală pentru a se stabili dacă acesta are sau nu discernământ. În cauză este întocmit dosar penal şi sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, viol şi lovire sau alte violenţe”, a precizat Daniel Tică, Purtător de cuvânt al IPJ Gorj. 

Bărbatul este suspectat că ar fi intrat duminică la ora patru dimineaţa peste Elena Medrega din localitatea Mogoşani şi ar fi ameninţat-o că o omoară dacă nu îi dă toţi banii pe care îi are. Mai mult decât atât, ar fi agresat-o sexual.

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: