Vlad Chiricheş merge în vacanţă la Paris

Primul jucător de la Pandurii care a ajuns anul acesta la Naţionala lui Emil Săndoi, Vlad Chiricheş, va petrece de sărbători în familie dar şi la Paris, acolo unde vrea să meargă împreună cu prietena sa. „De Crăciun voi fi acasă cu familia dar voi merge în această vacanţă şi la Paris cu prietena mea”, a mărturisit fundaşul central al gorjenilor care este râvnit de mai multe formaţii de top din prima ligă. Grigoraş a  precizat clar că Chiricheş este netransferabil alături de alţi jucători de bază din lot, şi acelaşi lucru l-a transmis şi fundaşului. „Eu ştiu că sunt jucătorul echipei Pandurii, conducerea poate ştie mai multe despre vreun transfer. Domnul Grigoraş a spus că nu putem pleca de la echipă pentru că avem de îndeplinit un obiectiv”, a spus Chiricheş referindu-se la zvonurile care au apărut cu privire la un transfer al său la Dinamo. Acesta nu neagă că nu ar dori să ajungă la o formaţie de acest gen dar deocamdată ştie că nu se poate transfera: „Eu mi-aş dori să plec la o echipă mai mare, să lupt pentru titlu, pentru o cupă europeană. Acum sunt aici şi trebuie să ne îndeplinim obiectivul. Suntem aproape de restul plutonului, nu este o distanţă mare faţă de locurile liniştite. De aceea nu consider că avem Sărbători foarte negre. O să facem pregătirea de iarnă şi o să fim mult mai buni la anul“. Chiricheş este una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc fiind remarcat de la 17 ani când a ajuns la Benfica Lisabona unde a terminat junioratul. Revenit în campionatul intern, la Internaţional Curtea de Argeş, fundaşul central a fost remarcat de Emil Săndoi şi convocat la echipa naţională. La Pandurii a ajuns în vara trecută, împreună cu ceilalţi jucători de la Internaţional, reuşind să joace titular în 15 partide din tur.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: