Vladimir: Alegeri cu declaraţii la poliţie şi contestaţii

Şedinţa pentru alegerea viceprimarului cu atribuţii de la primar de la Vladimir a fost una cu scântei. Doi consilieri PMP erau aproape de a se lua la bătaie. Majoritatea PNL-PMP l-a ales primar interimar pe liberalul Vasile Iovan, însă social-democraţii spun că vor contesta legalitatea votului. Aceştia susţin că unul dintre consilierii PMP care au votat „pentru” ar fi fost exclus din partid. Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj, consideră că votul a fost legal.

 Consilierii PSD au cerut amânarea şedinţei din cauza scandalului ce se iscase între doi consilieri PMP, însă nu au fost luaţi în calcul. „Ciorobea a avut o discuţie cu Popescu. I-a retras sprijinul politic lui Ciorobea, l-a numit pe Popescu. Ciorobea i-a transmis tot felul de ameninţări, că-i taie capul. La un moment dat, Ciorobea s-a repezit cu capul în el, l-a împins să-i dea un cap în gură, dar nu l-a lovit. Am cerut să amâne şedinţa, preşedinte a fost domnul Vijulan, nu ne-au luat în calcul, am părăsit şedinţa, am aşteptat poliţia, le-a luat declaraţie”, a declarat Anghel Cocoroveanu, consilier PSD. Social-democraţii spun că vor contesta hotărârea la Prefectură din cauză că Iovan a fost ales şi cu votul lui Nicolae Ciorobea, care ar fi fost exclus din PMP. „Viceprimarul a fost votat nelegal cu cinci plus unu, nelegal, al lui Ciorobea. Noi vom contesta la Prefectură alegerea lui Iovan pentru că nu ni s-a părut legală alegerea dumnealui. În plus, are şi un dosar penal şi nu are reabilitarea făcută. Eu i-am spus şi lui Vîlceanu că face aceeaşi prostie ca şi în cazul domnului primar”, spune Cocoroveanu. La rândul său, liderul PNL Gorj consideră că votul a fost legal. „Am fost acolo, dar am intervenit pentru respectarea legii. Voiau să înceteze mandatul unui consilier local, dar nu aveau dreptul. Potrivit legii 115 din mai 2015, odată cu pierderea calităţii de membru al unui partid politic, cea care constată încetarea mandatului unui consilier local înainte de termen este Instituţia Prefectului. Prefectul emite un ordin, ci nu Consiliul Local. Nu mă miră că liderii PSD nu-i învaţă legea”, spune Dan Vîlceanu. 

Vizualizări: 320

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: