Vom avea drum spre Sadu! Contractul cu firma maghiară, reziliat

Contractul cu firma maghiară desemnată să modernizeze tronsonul de drum Rovinari – Bumbeşti Jiu este pe punctul de a fi reziliat. După aproape trei ani în care ungurii şi-au bătut joc de noi, Autoritatea Naţională a Drumurilor a pus piciorul în prag.

În aceste condiţii, partea română va reorganiza licitaţie pentru încredinţarea proiectului de modernizare a drumului. „De câteva ori pe zi vorbesc cu cei de la Bucureşti, iar conform ultimelor informaţii pe care le am, contractul dintre cele două părţi este în curs de reziliere. Sper să se pună punct aici colaborării cu firma maghiară, astfel încât contractul să fie preluat de o firmă serioasă, care să facă tronsonul de drum Rovinari-Bumbeşti Jiu. Va urma o licitaţie şi vom vedea cine va fi desemnat să se ocupe de acest lucru”, spune Dumitru Leuştean, director Drumuri Naţionale Gorj.

Până acum firma maghiară a primit din partea statului român peste 4 milioane de euro, bani cu care ungurii nu au realizat nici 5% din proiect.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: