Votul pentru arestarea lui Şova ar putea fi reluat

Senatorii ar putea fi chemați din nou să voteze sau nu încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Șova după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale procedurile care au stat la baza votului exprimat la sfârșitul lunii martie. Ioan Chelaru, vicepreședinte al Senatului, a spus că doar după ce Senatul va primi oficial decizia Curții Constituționale va putea stabili calea care trebuie urmată în acest caz. „Atât timp cât Curtea Constituţională a declarat neconstituţională întreaga hotărâre asta înseamnă că şi votul este neconstituţional, deci toată procedura, şi atunci va trebui să refacem procedura completă", a declarat Chelaru. DNA a cerut în martie arestarea lui Dan Șova pentru implicarea acestuia în afaceri la Turceni și Rovinari, prejudiciul fiind de 3.5 milioane lei. Arestarea a fost cerută în contextul în care senatorul a distrus probe și a încercat să îngreuneze ancheta. În dosarul său mai sunt cercetaţi şi foștii directori Dumitru Cristea și Laurențiu Ciurel. (G.C.)

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: