Weber a renunţat la moţiunea simplă pe tema CE Oltenia

Anunţul ministrului Energiei privind „continuarea demersurilor pentru privatizarea CE Oltenia” a încins spiritele politice în Gorj. Deputatul PSD Mihai Weber a fost pe punctul de a iniţia o moţiune simplă, dar un telefon primit de la ministrul Grigorescu a lămurit lucrurile. Ministerul nu doreşte o privatizare majoritară, ci doar continuarea proiectului început acum doi ani privind listarea la bursă a unui pachet de 15%, pentru ca banii obţinuţi să poată fi folosiţi la retehnologizare.

Deputatul Mihai Weber intenţiona să facă o moţiune simplă, după anunţul Ministerului Energiei privind privatizarea Complexului Energetic Oltenia. Deputatul a fost sunat ieri de către ministrul Grigorescu, care l-a asigurat că va fi vorba doar de acea majorare de capital de 15%, de care se vorbea şi în Guvernul Ponta. „Într-adevăr, a apărut o situaţie extrem de neplăcută pentru toţi gorjenii. S-a creat o oarecare isterie, bine justificată, din punct de vedere al oamenilor, pentru că în strategia pentru 2016 s-a anunţat privatizarea Complexului Energetic Oltenia, nedefinind exact ce şi cum şi în ce fel va fi făcută această privatizare. Eu am vorbit telefonic cu domnul ministru şi m-a asigurat că nu este vorba de o privatizare majoritară, ci despre listarea la bursă a 15% din acţiuni. De asemenea, mi-a spus că are în atenţie crearea unor facilităţi pentru funcţionarea Complexului Energetic Oltenia. Eu voi ţine în permanenţă legătura cu dumnealui pentru că este vorba de Complexul Energetic Oltenia şi discutăm de mii de locuri de muncă. Grupul parlamentar intenţiona să facă moţiunea în cazul în care răspunsul era nefavorabil, dar domnul ministru m-a asigurat de modul în care vor sta lucrurile, iar acum aştept un răspuns scris din partea dumnealui”, a declarat Weber.

Parlamentarii vor reveni la ideea moţiunii în condiţiile în care promisiunile nu vor fi respectate.

Reacţia ministrului Grigorescu

Ministrul Energiei, Vlad Grigorescu, a spus că „discuţiile de la Gorj, din ultimele zile, nu au niciun fundament”. „Complexul Energetic Oltenia nu va fi privatizat integral. Statul este şi va rămâne acţionar majoritar la această societate de importanţă strategică”, dă asigurări ministrul. „Reamintesc faptul că strategia de privatizare a Complexului Energetic Oltenia este aprobată încă din anul 2013 şi priveşte listarea pe Bursă, printr-o ofertă publică iniţială, a unui pachet de 15% din acţiunile Complexului. Rolul acestei listări este de a transforma CEO în ceea ce merită să fie, mai exact o perlă a sectorului energetic din România, prin asigurarea  locurilor de muncă, eficientizarea economică şi retehnologizarea unităţilor de producţie. Am spus clar şi repet! Susţin cărbunele românesc”, a precizat ministrul, care spune că îşi doreşte menţinerea locurilor de muncă în sistem.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: