Wellington, pregătit pentru partida cu Steaua

Atacantul echipei Pandurii, Carlos Wellington, se antrenează normal cu echipa şi este apt de joc. El este nerăbdător să revină din nou pe teren şi să ajute echipa, dar antrenorul Edi Iordănescu nu-l vede pregătit pentru meciul cu Steaua. „Din punct de vedere medical sunt apt 100% şi din această săptămână sunt la antrenamente cu echipa. Sper să fiu 100% şi din punct de vedere fizic. Mi-e dor să joc, să fiu pe teren, să ajut echipa şi pe coechipierii mei”, a spus atacantul care s-a antrenat o perioadă separat de echipă după se s-a refăcut după o accidentare. Wellington a vorbit despre această partidă şi despre viitorul adversar cu speranţa că va fi trimis pe teren: „Dacă va avea nevoie de mine, eu sunt pregătit. Până acum nu am dat niciun gol împotriva Stelei, dar de ce să nu dau acum?… Sper să fiu bine, să intru pe teren şi, de ce nu, să dau gol. De ce să nu fie loc şi pentru Hora şi pentru Wellington?”.
Antrenorul Edi Iordănescu a menţionat că Wellington este supravegheat de stafful medical şi că nu crede că poate duce un meci şi nici măcar prima parte. Este posibil să intre pe teren spre finalul meciului, când jucătorii adversarului sunt obosiţi. (A.P.)

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: