Zâmbet forţat la debut

Energia Pandurii s-a impus la debut în noul sezon dar victoria a venit greu în faţa celor de la CSM Ploieşti. Şandru şi Jelovcan au contribuit din plin la succesul cu 27 la 25.

 

Energia Pandurii – CSM Ploieşti 27-25 (14-12), spectatori 600

Energia, cei mai buni marcatori: Şandru (7 goluri), Apolzan (6), Giotoiu (5)

CSM Ploieşti: Nenitsa (6), Zamfir şi Enescu (câte 4)

 

Thriller cu final fericit

 

Andrieş şi compania sperau la un debut fără emoţii în faţa uneia din echipele modeste din campionat, CSM Ploieşti. Temerile antrenorului gorjenilor s-au adeverit însă din plin. Oaspeţii au venit să-şi vândă scump pielea la Tg-Jiu şi s-au ţinut scai. Şandru a fost principalul tun al lui Andrieş în prima repriză, interul reuşind nu mai puţin de 7 goluri. Păcat că a terminat benzina în partea a doua. După 14-12 la pauză, gorjenii s-au văzut conduşi (17-20) în ciuda paradelor salvatoare ale slovenului Rok Jelovcan. Ilieş a semnat însă revenirea cu 3 goluri consecutive iar Energia s-a distanţat la 25-21. Au mai fost ceva emoţii pentru că Ploieştiul s-a apropiat un gol dar Apolzan a semnat reuşita de 27-25 şi a închis conturile. „Din fericiere am câștigat. Jocul a lăsat de dorit, mă așteptam. V-am spus că mi-e teamă de acest joc. Ploieștiul a venit să se agațe de acest joc pentru că au un program infernal și, după cum s-a văzut, s-a întărit foarte mult în comparație cu anul trecut, o echipă agresivă, impunătoare din punct de vedere fizic, dar bine că am găsit soluții și am reușit să câștigăm”, a spus Andrieş la final. „Să fim fair-play, trebuie să recunoaștem că victoria a aparținut echipei gazdă. Ştiam că la Târgu Jiu e echipă tânără cu care ne puteam bate și ne-am bătut, dar nu a fost ziua noastră”, a tras concluziile şi antrenorul oaspeţilor, Dragoş Dobrescu.

 

„A fost o victorie muncită, ne-am dorit-o mult. Nu e important că am fost eu cel mai bun jucător, ci că a cîștigat echipa. Sunt foarte fericit. Sper să continuăm așa.”                Ciprian Şandru, Energia Pandurii

 

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: