Zece hectare de păşuni inundate la Tismana

Ploile care nu contenesc de o săptămână în județul Gorj creează probleme la Tismana. Așa cum se întâmplă de fiecare dată când sunt precipitații abundente și de lungă durată, și acum valea din satul Celei este sub ape. Aproximativ 10 hectare de pășune au fost inundate după ce râul Orlea a ieșit din matcă. Deocamdată situația aici este sub control. „La noi, în acea zonă din satul Celei, de fiecare dată sunt probleme. Acum râul Orlea a depășit cota de atenție și a ieșit din matcă. Din fericire acolo nu este teren agricol sau culturi de grâu. Este o zonă cu pășuni care în acest moment este acoperită de apă. Nu este pericol în zonă și deocamdată stăm liniștiți. Gospodăriile nu riscă să fie inundate”, a precizat Marian Slivilescu, primarul Orașului Tismana.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: